Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:21 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şi-ar fi abandonat victima în câmp Fostul militar încătuşat pentru ucidere rămâne în arest

ro

05 Apr, 2012 01:33 843 Marime text
Aihan Menasan, de 27 de ani, din Medgidia, fost militar, despre care procurorii spun că ar fi accidentat mortal un bărbat aproape de Valea Dacilor, ulterior părăsind locul faptei fără acordul oamenilor legii, rămâne în spatele gratiilor. Decizia a aparţinut magistraţilor Judecătoriei Medgidia, care au constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive luate faţă de inculpat. Totodată, instanţa de judecată a menţinut starea de arest a tânărului, respingând - ca neîntemeiată - cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea instanţei de judecată. Prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că „în data de 07.12.2011, poliţiştii au fost sesizaţi despre existenţa cadavrului unui bărbat, la aproximativ trei metri în afara părţii carosabile, pe DJ381, la intrarea în localitatea Valea Dacilor dinspre Medgidia“. „Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul în persoana unui crescător de animale, de 45 de ani, din aceeaşi localitate. În urma investigaţiilor efectuate, în cursul aceleiaşi zile, poliţiştii rutieri au identificat şi depistat şoferul autoturismului implicat în eveniment. Este vorba de un tânăr, de 27 de ani, din Medgidia, care în noaptea de 06/07.12.2011 a condus un autoturism dinspre Medgidia către Valea Dacilor şi ajungând la Km 31+600, a surprins şi accidentat mortal, pe bărbatul de 45 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului, ulterior şoferul părăsind locul accidentului. Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa“.

  

Ti-a placut articolul?

Comentarii