Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:07 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Salvamontiştii au recuperat o familie cu doi copii care rămăsese blocată în Munţii Bucegi

ro

03 Apr, 2016 22:19 531 Marime text
 
Salvamontiştii din Buşteni au recuperat, astăzi, o familie cu doi copii de aproximativ patru ani. Aceștia au rămas blocați în Munţii Bucegi, iar salvamontiștii în prezent intervin pentru recuperarea altor cinci turişti.
 
Când  salvatorii montani au ajuns la cei patru, copiii, cu vârste de aproximativ 3-4 ani, se simţeau foarte rău, întrucât le era frig, ei nefiind echipaţi corespunzător pentru munte, potrivit news.ro. Părinţii şi cei mici au fost preluaţi de echipa de salvatori şi duşi la refugiul Salvamont.
 
În această seară, salvamontiştii mai intervin și pentru recuperarea altor cinci turişti care au urcat pe munte neechipaţi corespunzător.
 
Salvamontiştii atrag atenţia turiştilor că diferenţa dintre temperatura înregistrată în staţiunile montane şi cea de la altitudini mari este semnificativă, astfel încât cei care vor să urce pe munte trebuie să se echipeze corespunzător. De asemenea, ei le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee montane departe de cabane şi de staţiuni întrucât există risc de producere a unor avalanşe în Masivul Bucegi.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii