Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:50 25 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ordonanţa 23/2017 - Mecanismul privind plata defalcată a TVA (document)

ro

03 Sep, 2017 16:52 532 Marime text

Guvernul a adoptat, în ședința din 30 august, prin Ordonanța 23/2017, instituirea plății defalcate a Taxei pe Valoarea Adăugată, în scopul reducerii evaziunii fiscale în domeniul TVA. Pe 31 august 2017, ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 706.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA vor avea obligația, de la 1 ianuarie 2018, de a deține și gestiona un cont de TVA pentru încasarea și plata TVA aferente operațiunilor taxabile (achiziții de bunuri/servicii, livrări de bunuri/prestări servicii). De asemenea, instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA vor avea obligația, începând cu aceeași dată, de a deține un cont de TVA pentru încasarea taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii taxabile realizate.
 
Se estimează că prin aplicarea noii măsuri vor fi obținute venituri suplimentare bugetare de circa 6 miliarde de lei până în anul 2020.
 
Mecanismul privind plata defalcată a TVA presupune în principal:
 
-  Deschiderea unui cont de TVA de către persoanele impozabile, inclusiv instituții publice, înregistrate în scopuri de TVA, la instituții de credit și/sau unități ale Trezoreriei Statului. În cazul conturilor de TVA deschise la unități  ale Trezoreriei Statului, costurile aferente deschiderii acestora și comisioanele aferente oricăror operațiuni în legătură cu acestea, se suportă de la bugetul Trezoreriei Statului, fără a fi percepute de la titularii de cont. Totodată, extrasele conturilor de TVA deschise la unități ale Trezoreriei Statului, vor fi puse gratuit la dispoziția titularilor de cont și în format electronic.
 
-  Plata de către beneficiari – instituții publice, persoane impozabile, cu excepția persoanelor fizice neînregistrate și care nu au obligația de a se înregistra în scopuri de TVA, a TVA aferente operațiunilor taxabile în contul distrinct de TVA al furnizorului/prestatorului
 
-  Virarea/depunerea de către furnizor/prestator în contul său de TVA a TVA aferente diferenței între încasările și plățile în numerar, precum și a TVA aferente încasărilor cu carduri de debit/credit sau cu substitute în numerar, în termen de 7 zile lucrătoare de la încasare;
 
-  Utilizarea sumelor din acest cont distinct de TVA pentru achitarea de către furnizor/prestator a taxei aferente achizițiilor sale furnizorilor/prestatorilor săi, precum și a taxei datorate bugetului de stat;
 
-  Posibilitatea transferului de sume din conturile de TVA în alt cont de către titular doar cu aprobarea ANAF și instituirea unui termen de maximum 3 zile lucrătoare în care se aprobă transferul de către ANAF;
 
-  Interzicerea retragerii în numerar a unor sume din contul de TVA.
 
Potrivit actului normativ adoptat de Executiv, în perioada premergătoare aplicării obligatorii a măsurii, respectiv 1 octombrie - 31 decembrie 2017, agenții economici pot opta pentru aplicarea opțională a plății defalcate a TVA, aceștia beneficiind de unele facilități precum:
 
-  anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017, în anumite condiții;
 
- acordarea unei bonificații de 5% la plata impozitului pe profit sau, după caz, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

Reprezentarea grafică a mecanismului privind plata defalcată a TVA a fost pusă la dispoziţia celor interesaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi poate fi consultată în secţiunea „Documente“.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii