Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:53 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ministrul de Interne, Carmen Dan susține că a găsit dispozitive de ascultare în locuința sa. A fost întocmit dosar penal

ro

29 Nov, 2017 21:58 256 Marime text
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat, miercuri seară, că a găsit în locuinţa sa un dispozitiv care pare a fi unul de înregistrare audio, precizând că a sesizat Poliţia care a deschis un dosar penal, informează Agerpres.ro. 
 

"Am găsit în locuinţa mea un dispozitiv care după prima verificare pare un dispozitiv de înregistrare audio (...) într-una dintre camerele din apartamentul în care locuiesc. Fac precizarea că nu locuiesc într-o locuinţă a RAAPPS-ului şi în momentul în care am descoperit acest dispozitiv am procedat, aşa cum era normal şi firesc, am sesizat organul competent, Poliţia Română, care a făcut demersurile necesare. Înţeleg că s-a înregistrat un dosar penal", a spus Carmen Dan la România TV.

 
Aceasta a precizat că este vorba despre o locuinţă închiriată, iar dispozitivul a fost găsit "mascat" în interiorul unei prize.
 

"Aş prefera să nu dau foarte multe amănunte, pentru că sunt informaţii care fac parte din ancheta penală. Am avut surpriza să constat că într-o priză de telefon, e oarecum suspect până şi locul unde era amplasat dispozitivul, am găsit acest dispozitiv. Era mascat în interiorul acelei prize, nu era un dispozitiv la vedere. (...) Era un dispozitiv care era conectat la o sursă de alimentare şi înţeleg că avea şi o baterie care probabil alimenta dispozitivul când s-ar fi întrerupt sursa de energie'', a mai spus ministrul.

 
Carmen Dan a arătat că nu beneficiază de serviciile SPP, punctând că va face o plângere pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private.
 

"Eu nu beneficiez de SPP, nu mi s-a părut deloc important să am o protecţie specializată, nu am folosit niciodată dispozitivele pe carele-aş avea la îndemână pentru a-mi exercita funcţia de ministru, nu am pe nimeni în faţa casei, nu opresc lumea la intersecţie, stau la stop ca fiecare cetăţean aflat în trafic. Mi se pare destul de grav ce se întâmplă. Îmi doresc tare mult să se lămurească de ce în casa unui demnitar este posibil să existe un astfel de dispozitiv. De aici încolo sunt la dispoziţia organelor de cercetare. (...) Urmează sa fac o sesizare pentru violare domiciliu şi violarea vieţii private", a adăugat aceasta.

 
Ministrul a explicat că, fiind membru al CSAT, are acces la informaţii clasificate şi i s-a părut firesc şi legal să anunţe organele competente.
 

"Mi s-a părut normal şi firesc şi legal să procedez în consecinţă, să sesizez organele competente, pentru că nu este un lucru pe care să-l tratez cu discreţie, tocmai prin prisma funcţiei pe care o deţin, tocmai prim prisma faptului că sunt membru în CSAT şi am acces la informaţii clasificate cu nivel înalt de clasificare şi pentru că, până la urmă, sunt ministru de Interne. Ce mi se pare cu totul şi cu totul anormal este că am găsit acest dispozitiv în spaţiul meu privat. (...) Era un dispozitiv care era conectat la o sursă de alimentare şi înţeleg că avea şi o baterie care probabil alimenta dispozitivul când s-ar fi întrerupt sursa de energie", a mai spus Carmen Dan.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii