Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată ce spune IPJ Constanţa despre craniul găsit pe islazul localităţii Crucea

ro

21 Mar, 2011 16:39 1696 Marime text
La data de 19 martie a.c, ora 15.30, lucrătorii Postului de Poliţie Crucea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe islazul localităţii a fost găsit un craniu.
          O echipă operativă deplasată la faţa locului în vederea efectuării cercetării a constatat că pe islazul de pe latura estică a localităţii Crucea, judeţul Constanţa, se află un craniu ce pare a fi uman, fără ţesut.
         Au fost efectuate căutari în apropierea locului în care a fost găsit craniul, fără a fi identificate alte fragmente osoase sau obiecte care să prezinte interes pentru cauză, căutările fiind sistate la lăsarea întunericului.
         În dimneaţa zilei de 20 martie a.c., căutările au fost reluate, în echipa de cercetare fiind inclus şi un conductor cu un câine specializat în căutarea cadavrelor din cadrul D.G.P.M.B., ocazie cu care, pe o suprafaţă de cca. 3 ha de teren agricol amplasat pe latura nord-estică, în extravilanul localităţii Crucea, au fost identificate fragmente de articole de îmbrăcăminte şi fragmente de materiale textile.
         De asemenea, în apropierea locurilor în care au fost găsite articolele textile menţionate au fost găsite şi fragmente de oase ce par a fi umane (sub 5% din componenţa corpului uman), prezentând urme de acţiune ale faunei necrofage.
        La faţa locului au fost identificate mai multe urme de animale, posibil sălbatice.
        Tot în ziua de 20 martie a.c. a fost examinat din punct de vedere medico-legal craniul găsit în ziua de 19.03.2011, ocazie cu care au fost stabilite următoarele concluzii provizorii : “craniul este de natură umană şi a aparţinut unei persoane de sex femeiesc, care după aspectul dentiţiei (completă) şi suturilor craniene avea o vârstă aparentă în jur de 35 ani, cu o abatere de +/- 5 ani şi a cărui detaşare de corp s-a putut produce ca urmare a fenomenului de degradare (putrefacţie)”.
       Craniul urmează a fi înaintat Institutului de Criminalistică pentru efectuarea unei reconstituiri faciale şi stabilirea profilului A.D.N..
       În această dimineaţă cercetările în zonă au fost reluate, echipe de poliţişti şi jandarmi extinzând aria de căutare.
       Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu certitudine a apartenenţei craniului, a fragmentelor osoase găsite şi a fragmentelor articolelor de îmbrăcăminte, precum şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dan diaconescu si gica slabu 21 Mar, 2011 13:39 e al elodiei sa vedeti acum programul partidului popo ului pe banda rosie la 300 de episoade-fraieri exista