Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriel Oprea - „Justiția nu se face în Parlament, dar cu siguranță nu se face nici în stradă”

ro

24 Sep, 2016 16:42 1265 Marime text
Gabriel Oprea susţine, astăzi, într-o postare publicată pe reţeaua de socializare Facebook, că „Justiția nu se face în Parlament, dar cu siguranță nu se face nici în stradă”. Totodată, a scris despre o serie de, în cuvintele lui, adevăruri.

„Îmi pare rău că acei colegi senatori care au votat în funcție de ceea ce era în dosar și nu în funcție de alte interese sunt astăzi huliți și atacați. Le mulțumesc pentru corectitudine și sunt convins că o mare parte dintre români au înțeles că votul pe care aceștia l-au dat a fost unul drept. Votul nu a fost unul politic, nu a fost nici împotriva justiției, nici în favoarea mea, ci pur și simplu împotriva unei nedreptăți.
Justiția nu se face în Parlament, dar cu siguranță nu se face nici în stradă. Pentru cei care cred însă că informațiile prezentate în presă, uneori cu cele mai rele intenții, sunt suficiente pentru a mă pune la zid, vreau să subliniez câteva adevăruri cuprinse în dosar. Adevăruri pe care nici procurorii nu le-au dat pe surse și nici presa nu le-a dezvăluit, adevăruri de care actorii implicați în scandalul ultimelor zile nu doresc să se afle:
1. Nu am dat ordin să fiu însoțit de echipaje ale poliției rutiere, deci nici de motociclist. Procurorii spun că a existat o “decizie implicită” (?!), fără să indice în mod clar o faptă sau o probă în acest sens.
2. Niciodată nu am impus o viteză de deplasare, iar viteza medie cu care ne-am deplasat pe traseu în seara respectivă a fost de 59,41km/h (stabilită prin expertiză). Viteza legală în zonă era de 60 km/h.
3. În zona producerii accidentului traseul era liber, anterior trecând pe acolo coloana oficială a președintelui.
4. Mai mulți martori au declarat că nu toate motocicletele din dotarea MAI erau în stare bună de funcționare, având probleme la sistemul de direcție, ABS, plăcuțe de frână și cauciucuri uzate, blocarea rotii etc.
5. Motocicleta implicată în accident fusese reparată cu o săptămână în urmă, iar colegul lui Bogdan Gigină, care folosea aceeași motocicletă, nu reușise să o pornească pe tura lui.
6. După accident motocicleta a fost dusă la Brigada Poliției Rutiere (!) - și nu la o instituție neimplicată - unde a fost ulterior examinată de expert.
7. Ofițerul care conducea echipajul de poliție i-a spus lui Bogdan, chiar de la plecare că, dacă apreciază că are probleme de deplasare din cauza condițiilor meteo, să nu se mai deplaseze în dispozitiv. Totodată, i-a spus că, dacă pe traseu apreciază că nu poate continua deplasarea, să se retragă din dispozitiv.
8. Următoarea intersecție (cea de la Eroilor) era deja asigurată de un polițist care dirija traficul, astfel că nu exista niciun motiv de graba pentru însoțitori.
9. Din documentația de aprobare a lucrărilor rezultă că acestea ar fi trebuit efectuate în maxim 48 ore, începând cu data de 16.10.2015, termen care putea fi prelungit cu încă maxim 48 ore. Adică, în total 96 ore. Lucrările au fost efectuate în perioada 16.10-21.10.2015, adică în 120 ore!
10. Lucrarea nu a fost semnalizată corespunzător (au fost folosite indicatoare rutiere nereflectorizante, amplasate la distanțe mai mici decât prevede legea). În mod ciudat, indicatoarele folosite la fața locului nu au fost sechestrate, astfel că ulterior acestea nu au mai putut fi expertizate.
11. Inițial, mașina în care mă aflam a oprit la locul accidentului. Dar pentru că polițistul din mașina de la Rutieră a indicat șoferului să continue deplasarea, nu am văzut ce s-a întâmplat. Abia ulterior am fost informat de gravitatea evenimentului. Când am aflat de la aghiotant că a fost accidentat motociclistul, l-am întrebat ce caută motociclistul în dispozitiv pe ploaie - aspect confirmat în declarațiile date la Parchet de către șoferul mașinii în care mă aflam”, se arată în mesajul scris de Gabriel Oprea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii