Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:22 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezvăluiri din dosarul Nana Elena Udrea, paravan pentru familia Băsescu. Cum "i-a luat fața” Ioana Băsescu unui chinez

ro

30 May, 2015 13:58 3155 Marime text
Procurorii de la Parchetul General au finalizat ancheta în dosarul Nana, acesta fiind trimis în judecată. Potrivit declaraţiilor existente la dosar, Elena Udrea a fost paravan pentru Traian Băsescu în negocierile pentru achiziţia terenurilor, aceasta făcând parte din delegaţia care a negociat achiziţia terenurilor pentru familia prezidenţială. Băsescu era informat despre modul cum se derulau lucrurile. "După câteva zile, Rădulescu Cristian s-a deplasat din nou în comuna Nana, de data aceasta însoţit de Elena Udrea, Belcea Costin şi o altă persoană, ocazie cu care au discutat cu privire la terenurile în cauză cu reprezentanţii arendaşilor precum şi cu primarul şi secretarul comunei Nana. Aspectele constatate în comuna Nana au fost aduse la cunoştinţa fostului preşedinte Traian Băsescu, căruia Rădulescu Adrian susţine că i-a spus că ar cumpăra el terenurile în cauză dacă ar avea bani, că este o afacere bună şi că este posibil să nu mai existe o astfel de oportunitate", susţin procurorii care au instrumentat dosarul Nana. România TV a prezentat în exclusivitate declaraţiile din dosar ale celor care l-au ajutat pe fostul preşedinte să pună mâna pe moşia de la Nana. 
Potrivit declaraţiilor lui Adrian Rădulescu, fost consilier prezidenţial, existente la dosar, Udrea a fost paravan pentru Băsescu: "Rădulescu Adrian: "Întrucât până la perfectarea actului nu doream să se cunoască faptul că terenurile urmau să fie achiziţionate de familia Băsescu, i-am spus avocatei că potenţialul cumpărător este Elena Udrea şi că va fi contactată de către avocata acesteia pentru a stabili detaliile în legătură cu tranzacţia de vânzare-cumpărare."
            Potrivit procurorilor,  Adrian Rădulescu a încercat să negocieze, dar în final s-a arătat mulţumit cu preţul solicitat, de 4.250 euro/ha. S.C. Berfige S.R.L. a primit o nouă ofertă făcută de societatea cetăţeanului chinez Z. D. care şi-a manifestat intenţia de a cumpăra terenurile la preţul de 4.500 euro/ha. "După ce a aflat că reprezentanţii vânzătorului derulează procedura de vânzare cu o altă persoană, Băsescu Ioana a făcut o ofertă de cumpărare la acelaşi preţ de 4.500 euro/ha. Noua ofertă a fost comunicată telefonic administratorului B. Fioravante care a transmis că "alege să facă vânzarea cu Ioana Băsescu", susţin procurorii.
Procurorii Parchetului General au trimis în judecată 11 persoane în dosarul privind retrocedarea ilegală a terenurilor din localitatea Nana, procesul urmând să se desfășoare la Tribunalul Călărași. Infracțiunile reținute în acest dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, conflict de interese, spălare a banilor și fals în declarații.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii