Legendara cântăreață, Nana Mouskouri, și-a anunțat retragerea de pe scenă la vârsta de 90 de ani
Legendara cântăreață, Nana Mouskouri, și-a anunțat retragerea de pe scenă la vârsta de 90 de ani
03 Oct, 2024 17:49
ZIUA de Constanta
2348
Marime text
2348
Marime text

- Cântăreaţa de origine greacă Nana Mouskouri, figură legendară a muzicii populare şi cunoscută la nivel internaţional, şi-a anunţat retragerea de pe scenă, cu puţin timp înainte de a împlini 90 de ani, într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel, publicat joi.
"Voi mai susţine câteva spectacole, apoi asta va fi tot", a declarat Nana Mouskouri în interviul publicat în ediţia online a săptămânalului. "Cred că am făcut destul", a adăugat artista, potrivit Agerpres.
"Nu mă pot preface că sunt o femeie tânără. Nu vreau să fac rău oamenilor. N-am dreptul să urc pe scenă şi să cânt prost, chiar dacă publicul mă aplaudă pentru asta", a adăugat ea.
În 2008, Nana Mouskouri, care a înregistrat peste 1.500 de cântece, abordând atât muzica populară, cât şi genurile jazz şi pop, şi-a luat rămas-bun de la public, în timpul unui concert susţinut la Atena, însă anul următor a revenit pe scenă, mărturisind că era prea plictisită pentru a sta departe de activitatea concertistică.
La 13 octombrie, Mouskouri va împlini vârsta de 90 de ani. Pentru a marca acest eveniment, va fi lansat un album cu unele dintre hiturile sale, reînregistrate de o orchestră. "Când aud aceste înregistrări, nu mă pot opri din plâns", a mărturisit artista pentru Der Spiegel.
Nana Mouskouri (nume real Ioanna Mouschouri) s-a născut la 13 octombrie 1934, în localitatea Chania din insula Creta, Grecia.
Citește și
Celebra cântăreață Nana Mouskouri se află la ceas aniversar (video)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


