Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetat pentru favorizarea făptuitorului Cristian Adomniţei nu va mai candida la alegerile locale

ro

05 Jul, 2015 19:02 1293 Marime text
Liberalul Cristian Adomniţei, care s-a suspendat de la şefia PNL Iaşi în urma problemelor cu justiţia, a anunţat, astăzi, într-o şedinţă a liberalilor ieşeni, că nu va candida la alegerile locale de anul viitor. Potrivit unor surse liberale, Adomniţei le-ar fi spus colegilor de partid că nu crede că până în iunie 2016 îşi va clarifica problemele sale cu justiţia, astfel că nu va candida la alegerile locale. Pe de altă parte, Adomniţei ar fi recunoscut că prezenţa sa pe listele PNL la locale ”ar da apă la moară” adversarilor de la PSD, care ar putea specula că un ”penal” apare pe listele PNL.
În luna mai a acestui an, Cristian Adomniţei s-a suspendat din toate funcţiile politice, inclusiv din cea de preşedinte al PNL Iaşi. Până la momentul declanşării anchetei DNA împotriva sa, el declarase că nu exclude o candidatură la Primăria Iaşi, la alegerile din 2016.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, Adomniţei având interdicţia de a-şi exercita funcţia. Judeţul Iaşi s-a constituit parte civilă în acest dosar cu peste 391.000 de lei
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii