Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnări-record pentru un omor deosebit de grav

ro

29 Mar, 2016 12:35 1737 Marime text
 
Patru inculpați din localitatea buzoiană Ziduri, care în 2008 au ucis un cioban originar din Alba și l-au îngropat pe câmp pentru a ascunde crima, au primit pedepse cumulate de 80 de ani, autorul principal fiind condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit cu premeditare și cu lipsirea de libertate a victimei.
 
Fapta celor patru inculpați nu a fost descoperită până în anul 2014, când inculpatul Marian Muti, care a ascuns fapta timp de șase ani, cuprins de remușcări, s-a autodenunțat și a sesizat organele de poliție.
 
Potrivit site-ului Tribunalului Buzău, pentru fapta sa, Marian Muti a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit cu premeditare și cu lipsirea de libertate a victimei. Fratele său, Victor Muti, a primit o condamnare de 20 de ani de închisoare, iar cele două surori, Veta Muti și Ghenciu Tudorița, câte 15 ani închisoare. Sentințele nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel, potrivit agerpres.ro.
 
La începutul lui 2015, Marian Muti a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și lipsire de libertate în mod ilegal, Victor Muti, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și lipsire de libertate în mod ilegal, Veta Muti, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar Ghenciu Tudorița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, toți aceștia făcându-se vinovați de omorârea lui Dorel Greuruș, de 38 de ani, cioban, din comuna Petrești, județul Alba, care trăia în concubinaj simultan cu cele două surori.
 
Din cercetările efectuate de procurori, a reieșit că, în cursul anului 2007, bărbatul, care muncea ca cioban la Ziduri, ar fi început o relație de concubinaj cu o femeie și cu sora acesteia, locuind la domiciliul lor din județul Buzău.
 
În luna martie a anului 2008, cei patru inculpați, frați, aflați în casa părinților lor din satul Heliade Rădulescu, comuna Ziduri, au aplicat victimei, în mod succesiv și repetat, lovituri cu pumnii și picioarele, iar pentru a ascunde fapta și împrejurările în care aceasta a fost comisă, inculpații au înfășurat cadavrul cu o pătură și cu o folie, după care l-au transportat cu căruța în afara satului Heliade Rădulescu, pe un câmp aflat în apropierea unei păduri, punându-l în adâncimea unei brazde de tractor peste care au aruncat pământ.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii