Răsturnare de situație într-un proces, la Curtea de Apel Constanța! Instanța a decis încetarea procesului în cazul unei femei suspectate că ar fi lovit o altă tânără, cu un pahar, într-un club de noapte
Răsturnare de situație într-un proces, la Curtea de Apel Constanța!: Instanța a decis încetarea procesului


O răsturnare de situație a avut loc la Curtea de Apel Constanța, instanță la care a ajuns un dosar care are ca obiect lovirea sau alte violențe!
În cauză, este vorba despre un scandal care ar fi avut loc chiar în seara de Crăciun, în anul 2021, într-un club de noapte din Constanța, în care ar fi fost implicate două persoane de sex feminin.
Anchetatorii au stabilit, la acea vreme, în esență, că inculpata F.O.L., pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o cu un pahar în zona capului pe o altă femeie, provocându-I leziuni ce au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Pe baza celor stabilite de anchetatori, femeia a fost deferită justiției într-un dosar care are ca obiect lovirea sau alte violențe, în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu 50.000 de euro, reprezentând daune morale și 20.000 de euro, reprezentând daune materiale.
Astfel, Judecătoria Constanța a decis, la începutul lunii martie, anul curent, condamnarea inculpatei la 1 an și 5 luni de închisoare, cu suspendare, sub termen de supraveghere de 3 ani, obligând-o pe aceasta, printre altele, la achitarea sumei de 5.000 de lei către persoana vătămată, cu titlul de daune morale.
Față de hotărârea primei instanțe au fost formulate apeluri de către ambele părți, iar cazul a intrat în atenția Curții de Apel Constanța, care, zilele trecute, a decis încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerii de către persoana vătămată. Decizia este definitivă!
MINUTA
Soluția pe scurt: În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpata F O L şi de partea civilă S R C împotriva sentinţei penale nr.292/10.03.2025, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.19843/212/2024. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
În baza art.396 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.g Cod procedură penală în referire la art.158 Cod penal încetează procesul penal pornit faţă de inculpata F O L, sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
Conform art.25 alin.5 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Scutaru Roxana Cristina. În temeiul art.275 alin.1 pct.2 lit.b Cod procedură penală obligă persoana vătămată la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat la soluţionarea cauzei în primă instanţă. Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare prezentei decizii. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunţată astăzi 23.07.2025, prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: 962/2025 23.07.2025
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Conflict de gelozie în noaptea de Crăciun. Femeie rănită cu un pahar într-un club din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp