FOTO Tragedie la Bucovina Ultra Rocks! Un alergător a murit după ce a fost lovit de un copac în timpul furtunii
FOTO: Tragedie la Bucovina Ultra Rocks! Un alergător a murit după ce a fost lovit de un copac în timpul furtunii
27 Jul, 2025 09:40
ZIUA de Constanta
319
Marime text



- La fața locului, s-au deplasat lucrători ai Salvamont Suceava, pompieri militari, jandarmi montani și polițiști.
La fața locului, s-au deplasat lucrători ai Salvamont Suceava, pompieri militari, jandarmi montani și polițiști.
Accesul către victimă a fost îngreunat din cauza drumului blocat de arborii rupți, în urma manifestării fenomenelor meteo periculoase. Pompierii militari, cu accesoriile din dotare, au tăiat și au eliberat drumul forestier.
La orele 23.25 forțele implicate au ajuns la locația indicată, accesul fiind îngreunat de copacii căzuți pe traseul de deplasare. A fost identificată o persoană de aproximativ 50 ani, care era în stare de inconștiență, iar pompierii paramedici SMURD au trecut la efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din nefericire, după consumarea protocolului, bărbatul a fost declarat decedat.
Alți concurenți și voluntari, aflați pe traseu în momentul respectiv, au fost recuperați de forțele de intervenție și de organizatori și transportați în locații sigure (cabane montane sau la locația de start din Câmpulung Moldovenesc. Unii dintre aceștia au suferit hipotermii ușoare și au primit îngrijiri medicale, dar niciunul nu a necesitat transportul la o unitate spitalicească. Misiunea forțelor de intervenție s-a desfășurat până în jurul orei 6:00, timp în care 23 de persoane au fost asistate pe parcursul coborârii.
În continuarea cercetărilor, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava desfășoară activități specifice pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi efectuate verificări, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Citește și:
Incendiu la Costinești! Pompieri, chemați în ajutor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii