Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:55 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

China vrea să deschidă un centru de medicină tradiţională la Bucureşti (galerie foto)

ro

06 Oct, 2017 10:50 252 Marime text
Săptămâna trecută, o delegație a Consiliului Județean Tulcea, condusă de președintele Horia Teodorescu, s-a întâlnit cu reprezentanți ai Spitalului Municipal Suzhou, pentru a trasa liniile unei viitoare investiții realizate în cadrul colaborării dintre Tulcea și Suzhou. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre posibilitatea înfiinţării unui centru de medicină tradițională chineză la București.

Proiectul ar putea fi realizat pornind de la parteneriatul dintre Consiliul Județean Tulcea și Spitalul Municipal Suzhou, China, protocol semnat în septembrie 2012.

Dezvoltarea relației Spitalului Județean Tulcea cu Spitalul din Suzhou a fost prima formă de concretizare a relației bilaterale România- China în ultimii ani.

În septembrie 2012, Consiliul Județean Tulcea a semnat un protocol de colaborare cu Spitalul Municipal Suzhou, ce presupunea un schimb de experiență între Spitalul Municipal Suzhou (China) și Spitalul Județean de Urgență Tulcea, respectiv SC Medical Center Tulcea. A fost primul pas către o consolidare a relației dintre România și China, dar și către o materializare a discuțiilor purtate în ultima perioadă.

Derularea activităților descrise în Protocol a început din luna ianuarie 2013, când o primă serie de medici tulceni au plecat spre China, pentru un stagiu de pregătire, iar personalul medical român a fost instruit în tehnici medicale tradiționale chineze.
A urmat, apoi, inaugurarea centrului local de medicină tradițională chineză, primul de acest tip din țară, deschis la Tulcea.


Protocol între Centrul Medical C&T și Spitalul de Medicină Tradițională Chineză Suzhou Colaborarea a continuat, astfel că în iulie 2016 județul Tulcea a primit vizita unei delegații a Spitalului de Medicină Tradițională din Suzhou condusă de Wang Hongzhi, director adjunct.

Cu această ocazie Spitalul de Medicină Tradițională Chineză din Suzhou și Centrul Medical C&T din Tulcea au semnat un protocol de colaborare, iar în perioada 5-28 septembrie 2016, la Centrul Medical C&T din Tulcea s-a desfășurat o misiune de asistență în medicină
tradițională chineză coordonată de dr. Jiang Yawen și dr. Ji Lingling, specialiste în acupunctură din cadrul Spitalului de Medicină Tradițională Chineză din Suzhou.

Centru de tratament la Bucureşti

Pornind de la modelul centrului de medicină tradițională chineză (deschis la Tulcea în mediul privat), în cadrul vizitei oficiale efectuate de delegația Consiliul Județean Tulcea în Suzhou, oficialii chinezi și români au discutat posibilitatea deschiderii unui nou centru de medicină tradițională chineză în București.

Sprijin din partea Ministerului Sănătății pentru acest proiect Consiliul Judeţean Tulcea deţine certificare pentru sistemul de management EN ISO 9001:2008 conform procedurilor de audit şi certificare ale TÜV AUSTRIA CERT Gmbh.

În total, China vrea să deschidă 30 de centre de medicină tradițională chineză la nivel mondial, în special de-a lungul Drumului Mătăsii. Până acum, au fost operaționalizate zece astfel de centre medicale (cum ar fi cele din Cehia, Germania, Franța, SUA, Rusia, Australia, etc), pentru a promova cultura, tehnologia, tradițiile chinezilor, alături de valorificarea practicilor medicinei tradiționale chineze.

Pe modelul centrului deschis deja la Tulcea, partenerii chinezi ar dori să realizeze o unitate sanitară pentru astfel de tratamente tradiționale chinezești în București. Pentru ca acest proiect să devină realitate, propunerea ar trebui să vină din partea Guvernului României, urmând ca, apoi, autoritățile centrale chineze să se implice în această investiție în parteneriat cu cei din Suzhou.


În acest sens, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, va discuta cu ministrul Sănătății problema posibilității realizării acestui centru de medicină tradițională chineză, urmând ca tratativele să fie purtate prin intermediul Ambasadei Chinei la București, respectiv Ambasadei României la Beijing, se arată în comunicat.


Sursă foto: Consiliul Judeţean Tulcea

Ti-a placut articolul?

Comentarii