De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:57 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Astăzi sărbătorim Ziua europeană a protecției datelor

ro

28 Jan, 2016 08:01 381 Marime text
 
Ziua europeană a protecției datelor ("Data Protection Day") este marcată anual la 28 ianuarie. Această dată semnifică aniversarea zilei în care a fost deschisă pentru semnare Convenția 108 a Consiliului Europei privind protecția persoanelor, în 1981.
 
Această Convenție prevede ca statele semnatare să ia, la nivel intern, o serie de măsuri care să respecte o serie de principii precum: caracterul legal și loial al colectării și prelucrării automate a datelor personale; principiul proporționalității, conform căruia datele colectate și prelucrate trebuie să fie reale, exacte, non-excesive; principiul confidențialității datelor, care presupune atât nedivulgarea informațiilor personale terților cât și dreptul deținătorilor de a rectifica aceste date.
 
Convenția mai prevede libera circulație a datelor cu caracter personal între statele semnatare ale actului, cu excepția cazului în care anumite state instituie derogări exprese de la regula liberei circulații.
 
Anul acesta se aniversează cea de-a zecea ediție a Zilei protecției datelor, când, ca în fiecare an, autoritățile publice și private de reglementare în domeniu, dar și stakeholderii organizează diverse activități de îmbunătățire a cunoștințelor în domeniu.
 
Consiliul Europei atrage atenția, pe site-ul său coe.int, asupra faptului că problematica protecției datelor, care include și aspectele transfrontaliere, sunt omniprezente în viața cetățenilor, fie că este vorba despre relațiile de muncă, relațiile cu administrația, domeniul sănătății, consumul de bunuri și servicii, călătorii sau navigarea pe internet. În același timp, este cunoscut faptul că cetățenii nu sunt informați cu privire la protecția datelor și drepturile pe care le au.
 
La Convenția 108 pot adera și statele care nu sunt membre ale Consiliului Europei. În prezent, 46 de state au ratificat Convenția 108, în timp ce alte 35 de state au ratificat protocolul adițional. Există și state care se pregătesc de ratificarea acestui instrument legal, dat fiind faptul că împreună cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Convenția 108 face parte din acquis-ul comunitar.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii