Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce răspuns a primit de la Mediu firma care va construi un centru comercial în Constanța

ro

27 Aug, 2022 00:00 9147 Marime text
sursa foto: pixabay.com
  • Conform datelor furnizate de către Registrul Comerțului, firma a fost înființată în anul 1992
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei privind solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul investițional realizat de compania Marco Chim SRL.
 
Este vorba de „Construire Centru Comercial P+Supanta, amenajare teren și organizare de șantier”, propus a fi amplasat în comuna Mihail Kogălniceanu, intravilan, lot S2, zona Centru Moară, nr. cadastral 102791, județul Constanța. Mediul a decis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
  
 

Despre Marco Chim SRL

 
Conform datelor furnizate de către Registrul Comerțului, firma a fost înființată în anul 1992 și are sediul social în municipiul Constanța, pe strada Baba Novac, nr. 106. Capitalul social este de 800.000 lei, iar asociat unic este Marius Stamate, cu rol de administrator în societatea care are ca activitate principală „comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare”.
 
În anul 2019, firma a raporta 59 de salariați, la o cifră de afaceri de 22.896.011 lei, cu un profit de 12.349.939 lei. În anul 2020, au fost raportați 49 de salariați, la o cifră de afaceri de 23.053.307 lei, cu un profit de 291.333 lei. În anul 2021, firma a raportat 42 de salariați, la o cifră de afaceri de 19,1 milioane lei, cu un profit de peste 5,6 milioane lei.

 

Clădirea de la Pescărie

 
Imobilul ridicat de societatea Marco Chim SRL pe bulevardul Mamaia nr. 306A - 306B, în zona Pescărie din municipiul Constanța, este cel mai „cunoscut” din portofoliul firmei.
 

Precizăm că societatea Marco Chim SRL a obținut, pe data de 5 martie 2020, de la Primăria Municipiului Constanța, Certificatul de urbanism nr. 646, care constă în „Modificare proiect în timpul execuției aprobat cu AC nr. 247/12.02.2015 «Construire imobil p+5e - spațiu comercial la parter și birouri la etaje, modificări fațadă nord etaj 1-4 extindere cu balcoane prin extindere terase etaj 5» prin supraetajare cu trei etaje, recompartimentare și schimbare de funcțiune la etaje din birouri în apartamente de locuit și recompartimentare parter”.

 
Suprafața terenului este de 355 mp, iar vecinătățile acestuia sunt: spre nord-vest - alee carosabilă, spre sud-est - alee carosabilă, spre sud-vest - bd. Mamaia și spre nord-est - alee carosabilă. Menționăm că terenul pe care s-a realizat construcția este proprietatea privată a SC Nitalexil SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 607/21.03.2008 și nr. 885/19.02.2008.
 
Reamintim că Autorizația de construire nr. 247/12.02.2015 fusese emisă de municipalitate pentru firmele Nitalexil SRL și Marco Chim SRL și a presupus „Modificare proiect în timpul execuției autorizat conform AC 99/23.01.2014 «Construire imobil S+P+5E - spațiu comercial la parter și birouri la etaje» modificare fațadă nord, etajele 1-4, prin extindere cu balcoane, extindere terase etajul 5“. Marco Chim SRL, în datele Registrului Comerțului.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Centru comercial nou în județul Constanța! Unde și cine construiește
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii