Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:20 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Accident la vânătoare. Un bărbat a fost împușcat mortal de un polițist

ro

29 Nov, 2017 22:40 353 Marime text
Un bărbat de 66 de ani, din orașul Petrila, a murit în această seară, după ce a fost împușcat de un agent de poliție. Din primele informații polițistul ar fi mânuit greșit o armă de vânătoare, conform Agerpres.ro. 
 
Agentul, care se afla în timpul liber, fusese chemat de prietenul său, fiul victimei, să-l ajute la alungarea unui mistreț care-i intrase în gospodărie, într-o zonă izolată din orașul Petrila.
 
După ce l-ar fi împușcat din greșeală pe bărbat, agentul de poliție s-a prezentat la sediul Poliției Petrila, unde a relatat ce s-a întâmplat.
 

"În urma sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca, în funcție de concluziile anchetei, să fie dispuse măsuri legale", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

 
Ancheta penală în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, competent în investigarea cauzei. 

Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii