Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Accident groaznic la Tulcea Un tânăr a fost decapitat. Alţi trei au fost răniţi. Unul dintre ei a murit la spitalul din Constanţa

ro

08 Nov, 2014 06:11 3991 Marime text
Un tânăr a murit decapitat într-un accident cumplit, iar trei adolescenţi au ajuns în stare gravă la spital. Cei patru se îndreptau spre casă, dar la un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat violent într-un pom.

Trupul tânărului care era la volan a fost găsit la mai bine de zece metri de maşină.
Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 22 A. Cei patru tineri care erau în maşină plecaseră din Tulcea şi se îndreptau spre casă.

Şoferul de 19 ani tocmai luase autoturismul de la reparat. A călcat prea tare pedala de acceleraţie şi a intrat într-un copac. Imaginea cumplită i-a şocat până şi pe salvatori.

Impactul a fost extrem de puternic. Şoferul a murit pe loc, iar trupul său a fost găsit la 12 metri distanţă de fiarele contorsionate. Cei trei prieteni cu care era în maşină au suferit răni grave şi au fost duşi de urgenţă la spital. Un adolescent în vârstă de 16 ani are traumatism toracic grav, alt tânăr de 17 ani are un traumatism cranian şi policontuzii, iar al treilea este comatos.

Unul dintre răniţi a fost dus de urgenţă la Constanţa. Toate cele patru victime sunt din comuna Ciucurova.
Tânărul decedat era muzicant.
sursa text si foto: romania tv

UPDATE ora 11.14

Rănitul care a fost transportat la spitalul de urgenţă din Constanţa a decedat pe masa de operaţie. 

Sursa: radioconstanta.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii