Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
01:22 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE 2 Accident feroviar grav. Cel puțin trei morți și zeci de răniți

ro

29 Sep, 2016 17:04 1027 Marime text
Un tren de navetiști a deraiat și a lovit gara din Hoboken, statul New Jersey, în această dimineață, provocând rănirea a numeroase persoane, informează media americane și agențiile internaționale de presă.
 
Primele imagini arată o parte a trenului ieșită de pe șine și deformată de impactul cu platforma gării. Garnitura se pare că nu a reușit să oprească la timp și a urcat pe peron, notează AFP.
 
Șeful poliției a declarat că pentru NBC New York că există 'numeroși răniți'. Cauza accidentului este încă necunoscută. Potrivit canalului ABC, ar exista în jur de 20 de răniți. Numeroși pompieri și polițiști au fost deplasați la fața locului.
 
Autoritatea de transport din New Jersey a anunțat că serviciul feroviar este suspendat spre și dinspre gara din Hoboken și precizează că pasagerii vor fi preluați de autobuze și alți operatori de transport.
 
Imaginile postate de la fața locului pe rețelele de socializare cu accidentul feroviar arată vagoanele ajunse pe peron și o secțiune din acoperiș care s-a prăbușit.
 
Un utilizator de Twitter a postat mesajul: 'Trenul meu tocmai a intrat cu toată viteza în gara din Hoboken', relatează media americane.
 
Un alt utilizator din New York a scris la rândul său: 'Norocos să fiu în viață... eram în al doilea vagon al trenului care a făcut accident la Hoboken.'
 
Gara din Hoboken deservește zilnic în jur de 50.000 de navetiști, potrivit media americane.

UPDATE 2:
Bilanțul deceselor după accidentul feroviar din Statele Unite a ajuns deja la trei, iar autoritățile se așteaptă ca în orele următoare acesta să crească. 

UPDATE 1:
Autoritățile americane vorbesc despre cel puțin o persoană decedată și aproximativ 100 rănite, în urma accidentului feroviar de astăzi. Cauzele producerii acestuia rămân deocamdată incerte. 

De asemenea, echipele de la fața locului susțin că majoritatea răniților au suferit traumatisme grave. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii