De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:13 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A apărut prezervativul detector de infecții cu transmitere sexuală

ro

24 Jun, 2015 22:55 1032 Marime text
Presa britanică anunță că trei elevi de la Academia preuniversitară Isaac Newton din Marea Britanie au inventat prezervativul care își schimbă culoarea în contact cu anumite bacterii ce provoacă boli cu transmitere sexuală. Ei au dat dovadă de ingeniozitate și în ceea ce privește numele gadgetului lor, S.T. EYE, un joc de cuvinte cu trimitere la STI (infecții cu transmitere sexuală, în engleză). Invenția se află deocamdată în stadiul de concept al cărui design final nu a fost realizat, însă este cunoscut faptul că ideile recompensate la concursul TeenTech sfârșesc adesea prin a fi brevetate.
Autorii invenției au aplicat pe latexul din care este fabricat prezervativul un strat de molecule care strălucesc atunci când intră în contact cu bacterii ce provoacă o serie de infecții cu transmitere sexuală, inducând și o ușoară schimbare de culoare. În funcție de infecția detectată, prezervativul ar urma să devină verde pentru boala chlamydia, galben pentru herpes, violet pentru Papilloma Virus (HPV) și albastru pentru sifilis.
Utilizarea acestui prezervativ inteligent ar putea fi un pic jenantă pentru cupluri, dar cei trei adolescenți, care își dedică descoperirea ”tinerei generații”, cred că avantajul reducerii riscului de infectare va prima.
Tinerii inventatori - Daanyaal Ali, Chirag Shah și Muaz Nawaz, doi de 14 ani și unul cu un an mai mic - au fost recompensați pentru ideea lor cu premiul TeenTech pentru cea mai bună inovație în domeniul medical, constând în 1.000 de lire sterline (aproximativ 1.400 de euro) și o vizită la Palatul Buckingham.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii