Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:53 24 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Da` trotuaru`, domnu`, trotuaru`? Craterele, primarul Mazăre şi promisiunile de asfaltare

ro

29 Mar, 2012 00:00 923 Marime text
deschidere_maz.jpgCap de afiş între cele mai importante aspecte ale asfaltării oraşului este, spun constănţenii, refacerea Bulevardului Marinarilor, care duce spre zona peninsulară a oraşului

Oraş-port european, oficial doar începând cu anul 2007, Constanţa cârmuită de Radu Mazăre este departe de a fi catalogată drept faimoasă pentru turismul său. Pusă în umbră de staţiunea de suflet a primarului, mult mai strălucitoarea Mamaia, printre multe neajunsuri care îi aduc Constanţei tristul renume în legătură cu turismul se numără până şi trotuarele, dar şi carosabilul.

campanie_mazare_-_bulevardul_marinarilor.jpg

Cu ample programe de asfaltare anunţate cu pompă în campaniile electorale şi cu puţinele care au fost puse în practică fiind demarate în aceeaşi perioadă, Constanţa rămâne faimoasă nu atât pentru turismul său, cât mai ales pentru gropile sale de o splendoare şi adâncime rar întâlnite (cel puţin în opinia constănţenilor). Cu realizări sonore înscrise cu emfază pe propriul blog şi resimţite mai puţin de picioarele şi, în egală măsură, de roţile autoturismelor constănţenilor, primarul Mazăre îşi propusese ca, în mandatul ce urmează să se încheie în iunie, să finalizeze asfaltarea carosabilului în întreg municipiul, să extindă programul de asfaltare în cartierele nou construite şi să refacă trotuarele cu asfalt şi/sau pavele şi a căilor de acces în tot municipiul. Cap de afiş între cele mai importante aspecte ale asfaltării oraşului este, spun constănţenii, refacerea Bulevardului Marinarilor, care duce spre zona peninsulară a oraşului.

 campanie_mazare_-_Trotuar_zona_gara.jpg

Totodată, cetăţenii din cartierul Palas sunt recunoscători pentru faptul că le-au fost asfaltate o parte din trotuare. Totuşi, trotuarul dinspre bulevardul IC Brătianu încă aşteaptă bitumul. Trebuie însă menţionat că, într-adevăr, anumite zone ale Constanţei au fost asfaltate, atât în ceea ce priveşte trotuarele, cât şi carosabilul. Dar sunt atâtea care aşteaptă încă. Mai ales într-un oraş-port european, al doilea în ţară ca importanţă. Şi mai ales de la un primar care aspira în 2008 la un nou mandat pentru a putea finaliza asfaltarea carosabilului în întreg municipiul.

Ti-a placut articolul?

Comentarii