|
Coordonatoarea
liberalilor europeni(ALDE) în Comisia pentru Dezvoltare Regionala a
Parlamentului European, a pledat ieri la Constanţa pentru o implicare
activă a
României în proiectele de dezvoltare care vizează regiunea Dunării.
Eurodeputata liberală a explicat, într-o conferinţă de presă, că o
strategie
europeană coerentă pentru regiunea Dunării va duce la îmbunătăţirea
canalului
navigabil, dezvoltarea porturilor, toate acestea angrenând la nivel
naţional
creştere economică. Ramona Mănescu a făcut aceste declaraţii în marja
"Conferinţei
de închidere a procesului de consultare publică cu privire la Strategia
UE
pentru Regiunea Dunării", fiind
unul dintre iniţiatorii Rezoluţiei PE privind o Strategie europeană
pentru
regiunea Dunării prin care eurodeputaţii au
solicitat Comisiei Europene lansarea acestei strategii, în urma unui
proces de
consultare, până la finele anului 2010.
"Concret, avem în vedere
următoarele proiecte: lărgirea canalului navigabil în proximitatea Mării
Negre
pentru a asigura astfel posibilitatea navelor de mare tonaj să navigheze
pe
Dunăre până în oraşele de destinaţie, dar şi dezvoltarea porturilor
interioare
şi a terminalelor necesare. Oraşele riverane vor putea dezvolta o
infrastructură adecvată care să permită transportul multimodal astfel
încât să
existe o bună conectivitate cu interiorul ţării,si mă refer aici la
infrastructura feroviară şi rutieră."
Coordonatoarea ALDE le-a vorbit jurnaliştilor despre importanta unei
astfel de
strategii pentru Regiunea Dunării.
"
Strategia este formată în baza a trei linii directoare menite să
îmbunătăţească
atât conectivitatea cât şi sistemele de comunicare, axându-se în special
pe
transport, probleme legate de energie şi societatea informaţională, să
protejeze mediul şi să prevină dezastrele şi riscurile naturale.
Strategia îşi
propune, pe de altă parte, să susţină potenţialul pentru dezvoltare
socio-economică."
Coordonatoarea ALDE a
explicat, de asemenea, că este esenţială identificarea celor mai
potrivite
mecanisme de finanţare pentru implementarea cu succes a strategiei, iar
această
discuţie se poartă intens, în această perioadă, la nivelul instituţiilor
europene.
"Trebuie să păstrăm linia
bugetara actuală care vizează Politica Europeană de Vecinătate şi
ajutorarea
statelor ne-membre, fără a angaja bugetul destinat fondurilor
structurale,
sărăcind astfel inutil bugetul dedicat politicilor de coeziune . Mai
bine să
avem fonduri în plus, decât să luăm din ceea ce există deja şi să
împărţim în
firimituri mai mici. Mai mult decât atât, nu putem aloca bani din acest
buget
acelor state care nu sunt membre ale Uniunii Europene."
Ramona
Mănescu a subliniat, în acelaşi timp, că autorităţile naţionale trebuie
să se
implice activ în implementarea Strategiei europene privind regiunea
Dunării.
"Ar fi
foarte bine dacă am reuşi să urnim şi autorităţile române şi mă refer
aici la
Guvern, să depăşească un pic stadiul acesta de promisiuni şi vorbe
frumoase, aşa cum am auzit de fiecare dată, cel puţin în ceea ce
priveşte
dezvoltarea Portului Constanţa. Toate declaraţiile legate de acest
subiect nu
s-au finalizat. Avem şanse mai mari să dezvoltam regiunea Dunării prin
această strategie împreună cu alţii, decât să o facem singuri. Dacă
suntem
angrenaţi într-un proiect în care nu suntem singuri avem mai mari şanse
să-l
implementăm cu succes şi în România."
Ramona Mănescuşicolegul său, liberalulgerman, Michael
Theurer au participat la "Conferinţa de închidere a procesului de
consultare publică cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunării".
Reuniunea este ultima dintr-o serie de evenimente organizate de Comisia
Europeana în cadrul acţiunilor care pregătesc lansarea Strategiei pentru
regiunea Dunării, si prin intermediul cărora organizatorii şi-au propus
să
ofere o platformă de discuţii concrete pentru toţi cei care au dorit să
contribuie la elaborarea acestei strategii.
|