Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:26 21 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mare Nostrum dă startul la plantările de flori, arbuşti şi arbori

ro

04 May, 2012 16:21 1238 Marime text

Mare Nostrum dă startul la plantările de flori, arbuşti şi arbori

ONG Mare Nostrum, împreună cu Asociaţia Mai Mult Verde, vă invită duminică, 6 mai, la ora 13:00 în Campusul Universităţii "Ovidius", la o acţiune de plantare flori, arbuşti şi arbori.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul proiectului Eco Champions, proiect educaţional şi de voluntariat, desfăşurat de către Asociaţia Mai Mult Verde şi coordonat la nivel local de ONG Mare Nostrum, ce are ca obiectiv principal  formarea unei comunităţi de voluntari care să se implice din ce în ce mai mult în rezolvarea problemelor din judeţul Constanţa.
În cadrul proiectului, sunt implicate 10 unităţi din învăţământul gimnazial şi liceal, tineri care, prin activităţile teoretice şi practice la care iau parte, reuşesc să aibă iniţiativă şi să îi mobilizeze pe cei din jurul lor în rezolvarea problemelor sociale, de mediu sau culturale.
În ceea ce priveşte logistica, materialele de grădinărit precum şi răsadurile de flori, puieţii ce urmează a fi plantaţi, toate acestea vor fi puse gratuit la dispoziţia elevilor, voluntarilor şi celorlalţi doritori, „pe care, de altfel, îi aşteptăm cu drag să ni se alăture. Tinerii devin, în astfel de momente, modele demne de urmat în ceea ce priveşte implicarea şi entuziasmul lor molipsitor. Este important să implicăm în acţiunile noastre cât mai mulţi participanţi şi prin ei, modelul sa fie urmat de către cât mai mulţi membrii ai societăţii civile”, ne declară Andreea Ionaşcu, coordonator local de proiect.
 
Proiectul este sponsorizat de CEZ România şi desfăşurat cu sprijinul Ministerului Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
Acţiunea de plantare se înscrie astfel în seria eforturilor depuse de către ONG Mare Nostrum în direcţia dezvoltării, ocrotirii şi protecţiei mediului înconjurător, iar locaţia aleasă, Campusul Universităţii „Ovidius”, devine astfel o emblemă a speranţei într-un prezent şi un viitor în care educaţia ecologică  este inclusă în sistemul de învăţământ românesc.

Roxana Gemai
RESPONSABIL PR
ONG MARE NOSTRUM

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii