Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:12 25 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#scrieDobrogea Învăţământul din Dobrogea centrală după anul 1878 până la începutul secolului al XX-lea (II)

ro

23 Feb, 2018 00:00 999 Marime text
Rasova. La mijlocul secolului al XIX-lea, Rasova avea o populaţie de 454 de suflete şi 80 de case, iar în această perioadă se vor stabili şi mocanii din Transilvania, începând cu anul 1854. În anul 1878, locuiau aici 106 familii de mocani. D. Niţescu, institutor în localitate, spunea că „la Rasova se formează o întreagă mahala de transilvăneni, între care îmi aduc aminte de Ion Guşatu, de Sasu şi alţii“.
 
Nifon Bălăşescu constata prezenţa a 300 de familii româneşti la Rassovata - o aşezare în totalitate românească. Din însărcinarea mutasserifului Dobrogei, Ismail Bey, Nifon Bălăşescu trebuia să înfiinţeze şcoli româneşti în toate comunele. Demersurile sale nu au avut succes, deoarece populaţia se găsea într-o stare de nepăsare, iar atunci când se înfiinţau şcoli, nu rezistau mult timp şi se închideau.
 
Învăţător la Rasova era, la 1887, C. Măldărescu, iar pentru clasa de fete, responsabilă era Ana Bendea. În anul 1890, primar era M. Gaman, iar populaţia era de 1.613 locuitori. Dintre aceştia, 828 erau bărbaţi, iar 785 erau femei. Ştiutori de carte erau doar 299 dintre aceştia. Şcoala din Rasova a fost clădită în anul 1898, având un învăţător şi 145 de elevi. Şcoala funcţiona în localul construit la 1880, având patru clase.
 
Cochirleni. O şcoală românească exista la 1874, construită la iniţiativa preotului Dobrescu, ce-l avea ca învăţător pe dascălul bisericii, Mitu.
Şcoala funcţiona şi la 1879, precum şi în anul 1887, când era întreţinută de un mocan local, originar din Ardeal, pe nume Nica, iar a doua sală de clasă şi cel de-al doilea post de învăţător s-au înfiinţat mai târziu. Pentru anul menţionat funcţionau ca învăţători A. Betuni şi Parascheva Ionescu. Şcoala clădită în anul 1882 era mixtă, având un învăţător şi 49 de elevi.
 
Dunăreni-Mârleanu. Învăţător la şcoala din sat era, la 1887, Atanase Vasiliu. În anul 1882, localitatea avea o şcoală şi o biserică.
 
Seimeni. În anul 1871 trăiau la Seimeni 150 de familii de români, iar la 1878, 343 de locuitori în totalitate români, existând o biserică, dar fără a beneficia de o şcoală. La 16 noiembrie 1878, la Seimenii Mici erau 202 locuitori, toţi români, o şcoală, iar la Seimenii Mari, 434 de locuitori, toţi români, existând şi o şcoală. Aceasta îl avea ca dascăl pe Baciu din Transilvania, ce învăţa pe copii cititul, scrisul cu slove, cântări bisericeşti şi puţină socoteală. Popa Anciu, tot din Transilvania, dascălul Gheorghe şi Elefterie au contribuit la bunul mers al procesului educativ.
 
La Seimenii Mici, în perioada 1878-1919, dascăl era Dumitru Cârjău din Chilia Basarabiei, iar la Seimenii Mari, era Dumitru Rozoleanu. Pentru anul 1879, este amintit la Seimenii Mici dascălul M. Vasiliu. Această şcoală era destinată pregătirii românilor. În anul 1890, populaţia era de 1.019 locuitori, din care 532 erau bărbaţi, iar 487 erau femei. Dintre aceştia doar 19 erau ştiutori de carte.
 
Mircea Vodă - Celebi-chioi. Exista o şcoală, încă din 1903, ce avea cinci clase, construită în anul 1895, cu contribuţia sătenilor, ce a fost afectată de Primul Război Mondial. Biserica a fost ridicată în anul 1912, având hramul „Sfinţilor Constantin şi Elena“. Şcoala a fost întreţinută necorespunzător, neavând uşi şi ferestre. Nu de puţine ori scroafa cu purcei intra în localul şcolii şi da buzna peste copii. Acest lucru dovedeşte faptul că sistemul de învăţământ era neorganizat şi nu beneficia de condiţii minime de dotare.
 
Satu Nou. În anul 1908 se construieşte o şcoală primară ce avea o singură clasă. În anul 1890, primarul comunei era Osman Ismail, iar populaţia aşezării era de 1.671 de suflete, din care 845 erau bărbaţi şi 826 - femei. Ştiutori de carte erau 83 dintre aceştia. Exista şi o şcoală mixtă, ce avea un învăţător şi 45 de elevi.
 
Defcea - Gherghina. Era o aşezare tătărească, deoarece majoritatea populaţiei avea această origine (243), românii fiind minoritari (nouă), în total înregistrându-se 252 de locuitori. Aici se găsea o geamie deservită de un hoge. Învăţătorul Gheorghe Cârnu din Nazarcea a primit concediu două luni, în 1910, pe fondul unor probleme personale de sănătate.
 
Cuza Vodă. Aici existau două şcoli, ce au fost construite în 1892, respectiv în 1899. Aveau doi dascăli şi 133 de elevi.
 
Castelu. Localitatea avea o şcoală clădită în anul 1897 şi un învăţător care răspundea de educaţia a 53 de elevi.
 
Ivrinez. Şcoala, la începutul secolului XX, se afla într-un local închiriat, unde îşi desfăşurau activitatea un învăţător şi 49 de elevi. Ulterior, s-au construit locaţii speciale pentru şcoală, la Ivrinezu Mare, datând din anul 1906, iar în Ivrinezu Mic, din anul 1908.
 
Izvorul mare - Mahmut Cuiusu avea trei şcoli musulmane, alipite de biserici.
 
Pietreni. La 16 noiembrie 1878, numărul populaţiei în localitate era de 689 de suflete, cu o şcoală şi fără biserică, aceasta din urmă fiind distrusă în timpul războiului. Tot acum se construia şi şcoala, care avea un învăţător şi 36 de elevi. Învăţător la şcoala din localitate era Teodor Popescu, în anul 1887.
 
Valea Dacilor. În anul 1918 locuiau aici 418 suflete, dintre care 306 tătari, 110 români, iar doi fiind de alte naţii. Exista o şcoală turcească pentru copiii din localitate, destul de numeroşi, precum şi o casă de rugăciuni pentru creştini şi două geamii pentru musulmani.
 
Poarta Albă. Exista o şcoală mixtă, la care învăţa şi elevul Şulţ Frederic, în anul 1916, ce o avea dirigintă pe Cleopatra Maximovici, acesta absentând de la cursuri două săptămâni, deoarece fusese bolnav. Prezenţa germanilor este atestată astfel la Poarta Albă, unde copiii lor îşi desăvârşeau pregătirea şcolară. Grădiniţa de copii a fost înfiinţată în 1905, iar biserica cu hramul Sfânta Maria a fost ridicată în 1906.
 
Instrucţia şcolară în localităţile din centrul Dobrogei a fost realizată în şcoli susţinute de stat, care se aflau pe lângă biserici. Existau şi şcoli confesionale ale mahomedanilor, precum şi grădiniţe pentru preşcolari.
 
Despre Adrian Ilie
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius“ Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi“ Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea, autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi“ Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice -Medgidia.
 
Citeşte şi:
 
#scrieDobrogea Învăţământul din Dobrogea centrală după anul 1878 până la începutul secolului al XX-lea (I)
 
#scrieDobrogea Geamia din Medgidia - o construcţie emblematică şi un simbol al oraşului (galerie foto)
 
#scrieDobrogea Sistemul educaţional islamic. Seminarul musulman din Medgidia (II) - galerie foto
 
#scrieDobrogea Sistemul educaţional islamic. Seminarul musulman din Medgidia (I) - galerie foto
 
#scrieDobrogea Panairul de la Medgidia sau sărbătoarea Sfântului Dumitru (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii