Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:50 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea In memoriam Mihai Irimia. 76 de ani de la naşterea dobrogeanului, prin adopţie, remarcabil în arheologie

ro

24 Oct, 2018 00:00 962 Marime text
Mihai Irimia s-a născut la 24 octombrie 1942, în comuna Urecheni, judeţul Neamţ. După ce a urmat cursurile Liceului „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ, s-a înscris, în 1960, la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, la Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Istoria României, pe care a absolvit-o în 1965.
 

 
Ca student, a participat la şantierele arheologice de la Târpeşti, Gârbovăţ, Stănceşti şi Cucuteni, având posibilitatea să-şi însuşească valoroase cunoştinţe de la renumiţi arheologi ca Vladimir şi Hortensia Dumitrescu, Silvia Marinescu-Bâlcu, Adrian Florescu şi Mircea Petrescu-Dîmboviţa.
 
În anul 1965, după terminarea facultăţii, este angajat ca muzeograf la Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, devenit ulterior Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, unde a lucrat până la pensionare.
 
În 1985 obţine titlul de doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Arheologia şi istoria populaţiei autohtone din Dobrogea în a doua epocă a fierului, sub îndrumarea profesorului Dimitrie Berciu.
 
În calitate de arheolog, a desfăşurat o bogată activitate, iniţiind şi participând la mai multe şantiere, din care enumerăm pe cele de la Bugeac, Gura Canliei, Rasova, Corbul de Jos şi Satul Nou.
Ca arheolog cu rezultate recunoscute, a participat la peste 150 de manifestări ştiinţifice din ţară şi de peste hotare. Totodată, a fost membru al Comisiei internaţionale pentru promovarea studiilor indo-europene
şi trace, membru al Comisiei Naţionale de Arheologie (1986-2004), vicepreşedinte al Comisiei  zonale a Monumentelor istorice (1996-2006), secretar şi preşedinte al Asociaţiei de Studii Clasice, filiala Constanţa (din 1982), preşedinte al Institutului Român de Tracologie, filiala Dunărea de Jos (din 2000).
 
A ocupat şi funcţii administrative fiind şef de secţie, director adjunct (1979-
1990) şi director (1990-1992) al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, activităţi pe care le-a îndeplinit cu dăruire şi responsabilitate.
 
De asemenea, a găsit răgazul şi entuziasmul necesar pentru a desfăşura şi activitatea de conferenţiar la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, lucrând în paralel şi la Muzeu ca cercetător ştiinţific gradul I. Chiar şi după pensionare, a continuat să desfăşoare activitate de arheolog la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, instituţie care l-a consacrat şi unde a lucrat în cea mai mare parte din cariera sa.
 
Moartea l-a surprins în timp ce aştepta ieşirea de sub tipar a monografiei asupra săpăturilor din aşezarea fortificată getică de la Satu Nou, unde a avut cea mai însemnată contribuţie.
 
Pentru aportul său remarcabil la istoria Dobrogei, în semn de recunoaştere, cotidianul ZIUA de Constanţa va decerna post-mortem, de Ziua Dobrogei, pe 23 noiembrie 2018, în cadrul unei solemnităţi ce va avea loc în sala Remus Opreanu, placheta şi medalia Meritul Dobrogean unui moştenitor al istoricului Mihai Irimia.
 
„Era la întrecere cu timpul şi cu sine însuşi“
 
În nr. 44 al revistei PONTICA, din anul 2011, publicaţie editată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, am găsit un emoţionant articol semnat de colega sa Livia Buzoianu.
 
„La sfârşitul lunii februarie, lumea arheologică a suferit o ireparabilă pierdere prin încetarea din viaţă a lui Mihai Irimia. Încercând să scriu despre Mihai Irimia, am căutat o definiţie a omului. În locul unei definiţii am ales însă o concluzie: «a fost un OM!». Enunţul, de o tulburătoare simplitate, rezumă parcursul unei vieţi cu trăiri, sentimente, atitudini, realizări, speranţe. Având de toate acestea parte, Mihai Irimia le-a înnobilat cu sufletul său curat, caracterul frumos şi gândirea generoasă.
La un bilanţ aniversar din 2007 (Mihai Irimia la 65 de ani), ne doream să-l avem mult timp alături. La acea dată lista lucrărilor ştiinţifice număra trei cărţi şi peste 100 de articole, note, rapoarte, cronici arheologice, rezumate şi recenzii publicate în reviste prestigioase din ţară şi străinătate. Arheologul Mihai Irimia nu spusese însă totul. După nici patru ani, listei iniţiale i se vor adăuga noi contribuţii: o carte şi alte 15 articole. Cartea- «Sondajul arheologic de la Satu Nou- Vadu Vacilor» (comuna Oltina, judeţul Constanţa),- este rezultatul unui proiect comun cu colegul de şantier şi prietenul Niculae Conovici.
 
Rămas singur, după dispariţia prietenului, să ducă la capăt proiectul, Mihai Irimia şi-a asociat, spre final, colaborarea cu Anca Ganciu, de la Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» din Bucureşti. A considerat întotdeauna o onoare împrejurarea de a semna în calitate de coautor o contribuţie ştiinţifică şi de a-şi omagia colegii. O făcea cu dăruire şi sinceritate; amintirile îmbrăcau o haină literară, iar dincolo de cuvinte se citea afecţiunea deosebită faţă de oameni şi bucuria recunoaşterii valorilor.
Mai avea încă de scris. Cea mai mare parte a materialelor de la Satu Nou-Valea lui Voicu se afla în curs de prelucrare, urmând ca rezultatele să fie făcute cunoscute într-un viitor pe care şi-l dorea cât mai apropiat. Pe biroul de lucru şi la desenat erau materiale arheologice de la Ţibrinu; o nouă lucrare de doctorat aştepta să fie recenzată.
 
Lucra neobosit, lucra cu plăcere, lucra din obişnuinţă; era la întrecere cu timpul şi cu sine însuşi. Din păcate timpul nu a mai avut răbdare şi, brusc, omul s-a sfârşit. Nu şi opera. Moartea să fie, atunci, un punct sau doar o simplă virgulă?“.

Sursa foto: Imaginile au fost puse la dispoziția cotidianului ZIUA de Constanța de conducerea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și familia istoricului Adrian Rădulescu 

Ti-a placut articolul?

Comentarii