Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:33 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Corespondenţă de la Irina Margareta Nistor pentru Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa (galerie foto)

ro

06 Mar, 2018 00:00 1597 Marime text

În ediţia de ieri, dezvăluiam nebănuita legătură pe care valorosul critic român de film Irina Margareta Nistor o are cu Dobrogea, prin străbunicul său, moşierul Dumitru Alessiu, descoperit de ZIUA de Constanţa în „Almanahul Tipografic“ din anul 1902, într-un jurnal de călătorie intitulat „Excursiune la Constanţa“.
 
Mereu în căutare de lucrări importante ce pot fi digitalizate spre a îmbogăţi Fondul documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“, lansat în urmă cu câteva luni de Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, corespondenţa de faţă se alătură cu ilustraţii valoroase acestui demers.
 
Iată, în continuare, cât de frumos îşi descrie descendenţa Irina Margareta Nistor:
 
„Destin Dobrogean
 
Pe străbunicul meu, pe care nu l-am cunoscut, spre deosebire de străbunica, pe care am prins-o vreo şapte ani şi ceva, îl simt însă extrem de aproape, poate unde mi s-a povestit că era din zodia Berbecului, ca şi mine, şi putea fi pătimaş pentru pasiunile sale. Îl chema Dumitru Alessiu şi era pe jumătate francez, pe jumătate albanez. Studiase Agronomia la Paris şi venise ulterior în România, unde a cumpărat o moşie la Lazmahale, care avea să se numească Lazu, comuna Lazu, undeva în Dobrogea, nu departe de Constanţa.
 
Acum câţiva ani am avut curiozitatea să vizitez locul. Am descoperit că în centru trona o moschee. Ai mei însă erau pe jumătate ortodocşi, pe jumătate catolici, fireşte, pe partea franceză, care, între altele, au adus, undeva în capitală, pe Calea Victoriei nr. 57, Maison Jobin, un magazin de pălării, mănuşi, cămăşi, cravate, bastoane şi umbrele (parapluies, care, de altfel, rimau cu chocolat marquis, care se găseşte în zilele noastre în meniu, la Cafe-Teatru Godot). Eleganta prăvălie, care era şi parfumerie, primise o primă medalie de aur la 1887 şi o a doua la Expoziţia de la Bucureşti, din 1894, fusese fondată în 1840 de Charles Jobin, de la care am moştenit, în româneşte, cuvântul joben, care vine de la un nume propriu, vărul fiind primul care a adus pălăria cu ştaif, pe malurile Dâmboviţei.
 
Dar să ne întoarcem în Dobrogea. Străbunicul s-a îndrăgostit de Aneta, care venea din Ţara Moţilor, şi au avut patru copii: unchiul Nicu Alessiu, devenit inginer, bunica mea Veturia Maria, născută Alessiu, măritată Petrescu, care a urmat Facultatea de Chimie, unde l-a cunoscut pe bunicul: Traian Petrescu, decorat în Primul Război Mondial şi devenit mai apoi subdirector al Institutului Meteorologic din Bucureşti, mătuşa Elvira, farmacistă, măritată cu Aurel Hebberling, tot farmacist (dintr-o familie de nemţi, venită în România, odată cu Regele Carol I, care adusese profesionişti în mai toate domeniile), însă, din păcate, mort în cumplita închisoare comunistă, culmea ironiei, chiar la Canal, şi Margareta, naşa mea, profesoară la Piatra Neamţ. După cum se vede, toţi făcuseră facultate.
 
Datorită Simonei Anghel, care m-a contactat pentru câteva rânduri, pe Facebook, normal! (Simona ca pe mama mea şi un Anghel, un înger al neuitării), am găsit o fotografie, sepia, pe care n-o observasem până acum, din Lazmahale, pe care stă scris, cu o caligrafie de invidiat, a străbunicii, (pe care o recunosc dintr-un sentimental caiet cu reţete de bunătăţi) şi cu doi dintre copilaşi lângă ea: «Aşa e că e frumos cireşul din grădina Lazmahale, vezi ce de flori are? Familia D. Alessiu».
 
Cu aceeaşi ocazie am dat şi peste o carte poştală din februarie 1929, cu gerul de la Constanţa (cam ca cel din iarna asta, deja primăvară!), pe dos fiind tipărit-ştampilat: «Reproducerea oprită»! O să facem o excepţie pentru articolul de faţă!
 
Şi o poză a străbunicii, care, după bunul obicei al acelor vremuri, avea pe dos şi o dedicaţie: «Amintire de la sora ta mai mare, care te-a iubit şi te-a stimat ca pe o soră mai mică şi mai drăguţă. Te sărută cu drag şi te roagă să n-o uiţi: Aneta Alessiu». Îi era de fapt adresată Eufrosinei Adam, recăsătorită Mironescu, care a fost profesoară şi pare-se chiar director la Şcoala de fete din Constanţa şi una dintre primele traducătoare din franceză a unor piese de teatru şi ea însăşi dramaturg.
 
Nostalgia pentru Dobrogea s-a transformat în vacanţele la Eforie Nord, unde erau valuri mari şi nu o apă prea paşnică, precum cea de la Mamaia. Aici, la Teatrul de vară am văzut şi primul film de care-mi amintesc, animaţia lui Disney: Albă-ca-Zăpada, care m-a făcut să mă tem de mere, că ar putea fi otrăvită… Un psihanalist cred că ar putea găsi o explicaţie mai subtilă, pe cea a fructului oprit biblic, de exemplu, care eu tot mai sper că era o rodie, că e mult mai apetisantă şi n-are miros!
 
După ce am intrat la facultate, la Franceză-Engleză, în 1976, la Mamaia Sat l-am cunoscut pe Maestrul D.I. Suchianu (un alt Dumitru), care avea să-mi modeleze soarta şi să mă înveţe tainele celei de-a şaptea arte, de care am devenit la fel de dependentă, ca străbunicul (expat i-am zice acum), care într-o bună zi a pierdut totul la cărţi şi a murit de supărare! Un lucru însă e limpede: Marea Neagră şi Portul Euxin atrag irezistibil!
 
Irina-Margareta Nistor“
 
Fotografiile provin din colecţia personală a criticului de film Irina Margareta Nistor şi au fost donate cotidianului ZIUA de Constanţa. 
 
Citeşte şi:
 
#citeșteDobrogea Nebănuita legătură a criticului de film Irina Margareta Nistor cu Dobrogea. Generozitatea străbunicului Dumitru Alessiu

Ti-a placut articolul?

Comentarii