Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:18 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea 106 ani de la naşterea marelui matematician constănţean Nicolae N. Mihăileanu. Un mircist devenit efigie a unui concurs naţional

ro

28 Nov, 2018 00:00 649 Marime text
În galeria marilor matematicieni români, Nicolae N. Mihăileanu ocupă un loc aparte, fiind născut la Constanţa, pe 28 noiembrie 1912, motiv pentru care şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” organizează, cu consecvenţă, de 19 ani, în memoria sa, un prestigios concurs naţional de matematică.
De altfel, Mihaileanu este unul dintre absolvenţii (1931) de marcă ai acestui prestigios liceu.
 

 
Din cartea „Dimensiunile unor vocaţii”, autori Constanţa Călinescu şi Ionel Faiter, aflăm că învăţătorii Vasile Helgiu, Dumitru Petru şi profesorii Ion Rizescu, Ion Georgescu, Gheorghe Carp, Gheorghe Coriolan l-au influenţat şi i-au valorificat înclinaţiile către matematică. Perioada studiilor liceale anticipează viitorul matematician, după cum singur mărturisea: „Lucrul cel mai important din timpul anilor de liceu a fost fixarea ataşamentului meu pentru matematici”.
 
Adolescentul, viitor geometru, este atras mai întâi de formalismul facil al algebrei, fiind temător cu geometria, dar frumuseţea ei intrinsecă îl cucereşte mai apoi profund.
Încă din liceu colaborează ca rezolvitor şi apoi autor de note la revistele de specialitate: „Revista Matematica din Timişoara”, „Gazeta matematică” din Bucureşti, „Mathesis” din Belgia, „Boletin Matematico” din Argentina. Pentru activitatea sa, obţine două premii ale „Gazetei matematice”.
 
„Le trăiam intens... erau probleme care mă obsedau câte o săptămână până dibuiam firul bun“. Rezolvarea problemelor din „Gazetă” reprezenta pentru tânărul mircist, aflat la vârsta marilor acumulări, o conjunctură fericită care îi permite afirmarea într-un moment în care era ros de contradicţii dizolvante.
 
Provenind dintr-o familie pauperă - tatăl cizmar, iar mama casnică -, starea materială nu i-a permis să urmeze imediat facultatea. Între 1932 şi 1935 urmează cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, secţia Matematici, sub îndrumarea unor profesori, personalităţi consacrate, care i-au marcat evoluţia ulterioară: Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompei, Dan Barbilian, Anton Davidoglu, Victor Valcovici.
Trecând examenul de capacitate pentru profesorii secundari, funcţionează până în anul 1948 la liceele „Spiru Haret” din Bucureşti, militar „Mânăstirea Dealu”, „Moise Nicoară” din Arad şi „Matei Basarab” din Bucureşti şi seminarul pedagogic „Titu Maiorescu”.
Cât a fost profesor secundar, a publicat trei manuale şcolare, patru broşuri de geometrie modernă, continuând totodată activitatea la reviste de matematici, de data aceasta în calitate de redactor.
 
După obţinerea titlului de doctor în matematică (1949) la Universitatea din Bucureşti, cu lucrarea „Obiecte geometrice în geometria diferenţială”, a fost numit conferenţiar (1949-1950), apoi profesor (1950-1952) şi profesor şef de catedră (1952-1957) la catedra de geometrie a Institutului Pedagogic din Timişoara, iar din 1953 până la pensionarea din 1973 este profesor la catedra de geometrie din cadrul Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti.
 
Întreaga perioadă şi-a împletit-o cu cercetarea în domeniul geometriei diferenţiale. Un loc aparte, în afara operei sale matematice şi pedagogice, l-a constituit elaborarea monografiei „Alexandru Orăscu”, în colaborare cu fiul arhitectului militant - Şerban Orăscu.
 
Sursa foto: „Dimensiunile unor vocaţii“, de Constanţa Călinescu şi I. Faiter
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii