Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senzaţie în cartierul Poarta 6 Cel mai puternic om din lume a făcut skandenberg cu o gorilă (galerie foto)

ro

21 Nov, 2012 02:50 6930 Marime text

oncescu.jpgMultiplul campion şi recordman mondial Ion Oncescu s-a aflat ieri la Constanţa, unde i-a înmânat unui student premiul câştigat la o agenţie de pariuri

Cu această ocazie, „Iron", de cinci ori campion mondial la skandenberg şi deţinător a numeroase recorduri, unele de Guiness Book, i-a invitat să-i fie adversari la masa de concurs pe cei aflaţi în acel moment în agenţie, dar şi pe alţi curioşi atraşi de aura performerului.

Reprezentanţii casei de pariuri le-au făcut o surpriză participanţilor la eveniment, venind de la Bucureşti cu o...gorilă, un bărbat costumat astfel, ţinând cont că premiul de 247.282,72 lei a fost câştigat de studentul constănţean la un joc bazat pe filmul de aventuri King Kong. „Gorilei" i s-a creat cadrul necesar pentru a se simţi ca acasă, pe uşă fiind atârnate ierburi şi liane, exact ca în pădurile Africii ecuatoriale. Maimuţa şi-a făcut încălzirea prin faţa casei de pariuri, în Piaţa Roşie din cartierul Poarta 6. „Vai, o să avem coşmaruri la noapte!", a exclamat o precupeaţă, la vederea grozăviei. Pentru ca, imediat, să se arate dezamăgită: „Nu-mi place că nu are silicoane la ţâţe". Gorila a intrat printre tarabe, a luat câteva banane, pentru a avea energie, şi s-a pozat cu o pensionară şi cu o fetiţă. După care a intrat înapoi şi a fost primul adversar al lui Oncescu la masa de skandenberg. Omului cu cele mai puternice braţe din lume nu i se putea opune, în deschidere, decât cea mai mare şi mai puternică maimuţă antropoidă. Bineînţeles însă că eroul României nu a avut ce discuta cu gorila. Aşa că, alţii la rând! Vasile Ţerbea, Sorin Niţu, Vasile Niţu, Adrian Ştefănoaiea sau Dan Iordan şi-au măsurat forţele cu Super-Ion, cu mâna dreaptă, cu stânga, cu ambele braţe, însă rezultatul a rămas acelaşi: campionul şi-a păstrat invincibilitatea. Nici măcar doi inşi în acelaşi timp nu l-au putut pune. „Aţi împins ceva?", i-a întrebat Oncescu senin pe cei doi, care se căzneau zadarnic să-l dovedească. „Hai, Dane, că am pus un milion pe tine!", „Nu vezi, mă, ce braţe are?", „E greu tare!", se auzea din public. „Nu mai fac cu tine, că-mi rupi mâna!", s-a plâns unul dintre adversarii campionului. Altcineva, invitat să treacă la masă, a făcut pe modestul: „Nu mă bag, mă, că am numai victorii până acum şi nu vreau să-mi stric această serie". Dan Iordan a fost cel care i-a rezistat cel mai mult Omului-de-Fier. „Nu cred că îl va pune cineva prea curând", a zis, admirativ, Dan. „Indiscutabil, e foarte bun", a recunoscut şi Vasile Ţerbea.

Se antrenează într-un subsol

Ion Oncescu a fost însoţit la Constanţa de cinci dintre partenerii săi de antrenament, care au făcut şi ei skandenberg cu constănţenii. Toţi se pregătesc în subsolul casei din Bucureşti a campionului, alături de care se află, la trei metri sub pământ, şi un buncăr, unde vor să amplaseze un televizor, pentru relaxare. „Este o mare onoare pentru noi să ne antrenăm cu Ion. Avem multe de învăţat de la el şi câştigăm experienţă", a spus Răzvan Cazacu, cel care împlineşte astăzi 18 ani. Întrebat care e secretul succesului său, Oncescu a declarat: „Secretul real îl veţi afla peste mulţi ani. Ca să dau un răspuns uşor şi glumeţ, evit presiunile cotidiene, începând cu relaţiile inter-umane şi terminând cu impozitele. Să nu se înţeleagă însă că nu le plătesc". În 2013, campionul va participa la patru evenimente subacvatice, două în România şi două în SUA şi are în vedere şi Campionatul Mondial. Ca pasiuni extra-skandenberg, Ion a menţionat patinele şi bicicleta.

Câştigătorul îşi cumpără apartament

Câştigătorul premiului are 19 ani şi este student la Universitatea Maritimă din Constanţa, la secţia Navigaţie. Cu banii primiţi a declarat că îşi va cumpăra un apartament în Constanţa (actualmente, locuieşte cu chirie, el fiind dintr-o localitate situată la 40 km de oraş) şi se va întreţine pe perioada facultăţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii