Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:24 18 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria municipiului Constanţa îşi propune să acorde fonduri financiare nerambursabile pentru skandenberg

ro

21 Aug, 2019 00:00 490 Marime text
Primăria municipiului Constanţa îşi propune să acorde fonduri financiare nerambursabile în anul 2019 din bugetul propriu al municipiului Constanţa pentru susţinerea proiectelor non-profit de interes general din domeniul sportiv - skandenberg, în temeiul Legii nr. 350/2005 şi al Ordinului Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 664/2018.
 
În acest sens, în Monitorul Oficial al României a fost publicat anunţul de participare la procedura de selecţie de proiecte non-profit de interes general din acest domeniu. Bugetul alocat sesiunii de selecţie e de 600.000 de lei, iar cuantumul maxim de finanţare pentru un proiect este de 500.000 de lei.
 
Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect va fi întocmită în conformitate cu Regulamentul de acordare a finanţării nerambursabile pentru proiecte de interes general finanţate din bugetul municipiului Constanţa, care poate fi descărcat online de pe site-ul www.primaria-constanta.ro. Mai multe informaţii pot fi obţinute de la sediul Primăriei municipiului Constanţa din strada Cuza Vodă nr. 27 sau la numărul de telefon 0241.485.893.
 
Pentru a fi declarată admisă şi a obţine finanţare nerambursabilă, o ofertă trebuie să întrunească un număr minim de 60 de puncte. Finanţarea se va acorda în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, în cuantumul solicitat de către ofertant, dar nu mai mult de cuantumul maxim stabilit pentru un proiect. Ofertanţii care au obţinut minimum 60 de puncte, dar pentru care nu mai sunt sume din bugetul alocat domeniului care să acopere integral valoarea finanţării solicitate, până la cuantumul maxim stabilit pentru un proiect, nu vor primi finanţare.
 
În situaţia în care există două sau mai multe proiecte care, în cadrul procesului de evaluare, au obţinut acelaşi punctaj, comisia de evaluare şi selecţie va realiza departajarea acestora ţinând seama de punctajul mai mare obţinut la aplicarea criteriului de la punctul 1.b. din grila de evaluare a proiectelor, respectiv criteriul „Originalitatea proiectului“.
 
Data limită de depunere este 19 septembrie 2019, ora 16.00. Proiectele depuse se vor deschide începând cu data de 24 septembrie 2019, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare şi selecţie a proiectelor. Perioada estimată de evaluare şi selecţie a proiectelor este 24 septembrie - 12 octombrie a.c.
 
Proiectele se vor întocmi conform documentaţiei prezentate pe site-ul www.primaria-constanta.ro şi se depun la sediul Primăriei municipiului Constanţa din strada Cuza Vodă nr. 27.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii