Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Povestea finalei de Cupă La fix doi ani de la cutremurul din 1977, Hidrotehnica Constanța era să producă un „seism“ în handbalul românesc (document)

ro

02 Apr, 2020 00:00 7511 Marime text

Echipa feminină de handbal Hidrotehnica Constanța a promovat în premieră în prima ligă, Divizia A, la finele sezonului 1976/1977 al Campionatului Republican al Diviziei B, seria B, și după turneul de calificare.

Promovarea a fost realizată sub bagheta antrenorilor Traian Bucovală și Lucian Râșniță, care au condus formația în această formulă tehnică și în anii următori, când, deși nou promovată, Hidro a devenit o revelație a handbalului românesc, având o ascensiune de rachetă. „În anul competițional 1977/1978, echipa de handbal fete Hidrotehnica Constanța are un salt valoric spectaculos, devenind una dintre revelațiile campionatului. În primul an de prezență pe prima scenă a handbalului feminin românesc, Hidrotehnica ocupă locul doi din zece echipe, fiind devansată de multipla campioană a României, Universitatea Timișoara. De remarcat că, în acel an, Hidrotehnica a fost echipa cu cea mai mică medie de vârstă și cu cea mai mare medie de înălțime din Divizia A“, se arată pe site-ul cstomisconstanta.blogspot.com.
 

A dat și multe jucătoare la Națională

Și sezonul competițional următor, 1978/1979, a fost unul deosebit, Hidro ocupând locul trei în Divizia A. De asemenea, echipa de pe litoral a disputat finala Cupei României în 1979, iar un an mai devreme, reprezentanta județului Constanța de handbal fete, alcătuită în proporție covârșitoare din jucătoare de la Hidrotehnica (plus câteva de Medgidia), a câștigat Daciada pe țară! „Trebuie evidențiat și faptul că, în perioada 1977-1979, din loturile naționale ale României fac parte o serie de jucătoare de la Hidrotehnica Constanța: Elena Frîncu, Viorica Ionică, Larisa Cazacu, Iuliana Hobincu, Georgeta Lacustă-Manolescu, Constanța Cotîrlă-Iancu, Elena Laza-Popescu, Valentina Sotilă-Moldovan, Violeta Duțu-Rădulescu, Liliana Tomescu-Galan“, mai menționează sursa citată.
 

Am fost dezavantajați de arbitraj“

Finala Cupei României s-a jucat la Cluj, pe 4 martie 1979, Hidrotehnica înfruntând Confecția București, care s-a impus la limită, cu 14-13. „Am fost dezavantajați de arbitraj în acel meci. Noi alcătuiam o echipă care doar ce promovase în Divizia A și care ajunsesem cam pe nepusă masă în vârf. Eram, așa, o formație mai nepopulară, nu se gândea nimeni la început că ne vom bate cu trofeul pe masă. Atunci, cea mai puternică formație era Universitatea Timișoara, iar echipe redutabile erau și IEFS București, Confecția București, Clujul, în general centrele universitare aveau echipe tari. În finala de Cupă, dacă arbitrii mențineau ordinea și disciplina pe teren, câștigam. Meciul s-a jucat la exact doi ani de la cutremurul devastator din 1977, iar noi, înainte de meci, ne gândeam că poate și Hidrotehnica va realiza un «seism», dar în handbalul românesc, prin câștigarea Cupei, adică să dăm o lovitură sportivă de mari proporții. Nu a fost să fie, însă chiar și așa, disputarea finalei în acel an rămâne o mare performanță pentru Hidrotehnica, ținând cont de statutul nostru“, a declarat Lucian Rîșniță.
 

Au învins Bucureștiul

În finala Daciadei, Constanța a învins selecționata Bucureștiului. „Toate județele țării, alături de municipiul București, participau la Daciadă. În competiția de handbal feminin, întâi s-a jucat faza pe județ, apoi au fost grupe geografice, din care s-a mers ulterior, eliminatoriu, până în finală. Bucureștiul avea cea mai bună echipă, dispunând de o largă bază de selecție, de la vreo cinci cluburi, însă am reușit să câștigăm“, își mai amintește Lucian Rîșniță.
 

Portocale de la Mircea Sandu

„Au fost ani frumoși. Îmi aduc aminte cum cunoscutul fotbalist Mircea Sandu (care juca pe atunci la Sportul Studențesc), partenerul de viață al handbalistei Simona Arghir, a venit la turneu și i-a dat ei, dar și nou, portocale“, a arătat și Elena Frîncu, cea care, în 1973, devenise vicecampioană mondială cu echipa României. Imaginea de la acest articol, suprinsă în curtea Complexului Sportiv Hidrotehnica, este din acei ani deosebiți, iar dintre handbalistele constănțene nu lipsesc Liliana Tomescu Galan, Viorica Ionică, Elena Leonte, Lidia Carapetru, Elena Moise, Erika Laszlo, Elena Frîncu (prima din dreapta, în rândul de sus, cu numărul 13 pe tricou), Daniela Lică, Doina Oneț, Elena Negru, Iuliana Hobincu, Constanța Cotîrlă sau Doina Bocăneală.


Citește și:

Campioana, la vârsta de 16 ani! Elena Frîncu şi fotografia care a emoţionat-o până la lacrimi. Amintiri din anul 1969

Legendă a handbalului din Constanţa Antrenorul emerit Traian Bucovală împlineşte astăzi 80 de ani (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii