Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:20 15 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Valoare a sportului Antrenorul emerit Traian Bucovală, la 85 de ani. Și-a legat numele de mari performanțe

ro

15 Jun, 2020 00:00 2570 Marime text
  • Traian Bucovală s-a născut la Caliacra, în Bulgaria, și a ajuns la Constanţa la vârsta de 4 ani.
  • Pe lângă activitatea tehnică, Bucovală a avut o activitate prodigioasă și în învăţământ.
  • În 2015, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, a primit o diplomă de excelenţă.



Antrenorul emerit Traian Bucovală, cel care şi-a legat numele de mari performanţe ale handbalului constănţean şi românesc, își serbează luni, 15 iunie, ziua de naștere, reputatul tehnician împlinind 85 de ani.

Pe lângă activitatea tehnică, acesta a avut o activitate prodigioasă și în învăţământ, educaţia fizică şi sportul având în Traian Bucovală un susţinător fervent. Legendă a Constanței sportive, Bucovală i-a adus municipiului de la mal de mare titluri naţionale la handbal feminine, îndreptându-și priceperea şi pasiunea în multe direcții: profesor de gradul I (la şcoală şi la liceu), antrenor (atât la Constanţa, cât şi la Naţionalele României), cadru universitar, conducător de structuri sportive, inspector şcolar de specialitate, oficial federal. Traian Bucovală s-a născut la Caliacra, în Bulgaria, și a ajuns la Constanţa la vârsta de 4 ani, alături de familie, în urma schimbului de populaţie.
 

De la Iași, la Babadag, apoi la Cogealac

Pe timpul liceului (a urmat cursurile Liceului cu Program Sportiv Predeal), pe lângă atletism, Traian Bucovală a început să practice şi handbal, care, pe atunci, se juca în 11. liceu, a urmat Institutul de Cultură Fizică Bucureşti, ieşind profesor de educaţie fizică, cu specializarea handbal şi fotbal. Prima repartiţie a avut-o în judeţul Iaşi, întâi la o şcoală dintr-un cartier mărginaş al oraşului, Dancu, apoi într-o localitate, Tomeşti. Nu a rămas însă aici, ajungând la Babadag, în judeţul Tulcea, iar după un an, în judeţul Constanţa, la Cogealac, apoi la Cernavodă. A activat în învăţământ peste 35 de ani (pensionându-se în 1998), ca profesor de educaţie fizică şi sport, diriginte, profesor-antrenor la diferite şcoli şi licee din municipiul şi din judeţul Constanţa, plus Şcoala Sportivă de Elevi numărul 1 (care a primit din 1976 denumirea de Clubul Sportiv Şcolar numărul 1), director adjunct (1967-1979) şi director (1991-1998) la Şcoala Sportivă (ulterior CSS1), inspector şcolar de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa (1979-1990).


La junioare, a obţinut pentru Constanţa două titluri naţionale

În calitate de profesor-antrenor la catedra de handbal, în diferite etape, începând cu 1967 şi până în 1998, Traian Bucovală a desfăşurat o intensă activitate de selecţie, pregătire şi promovare a numeroase handbaliste în grupele de avansate şi performanţă de la CSS1, Ştiinţa şi Hidrotehnica - Tomis, dar şi la loturile României. La junioare, a obţinut pentru Constanţa două titluri naţionale (1969, 1974) şi o medalie de argint (1975). Alte repere ale carierei sale de antrenor principal sunt apoi promovarea echipei feminine Ştiinţa Constanţa în Divizia B (1975/1976), promovarea reprezentantei Constanţei, Hidrotehnica (realizată prin fuziunea cu Ştiinţa), în prima ligă (1976/1977) şi ocuparea cu această echipă a locurilor doi (1977/1978) şi trei (1978/1979) în Divizia A, la ultimele trei performanţe Bucovală fiind secondat pe banca tehnică de Lucian Râşniţă. După fuziune, timp de patru luni, secund fusese Nicu Dumitrescu. De asemenea, între 1969 şi 1978, Traian Bucovală a activat la loturile naţionale ale României: secund şi principal la junioare (1968-1974), secund şi principal la tineret (1974-1976), secund la senioare (1976-1978). În 1992, a primit titlul de antrenor emerit, iar în decursul activităţii sale a adunat şi alte distincţii din partea Federaţiei Române de Handbal, a Ministerului Tineretului şi Sportului ori a autorităţilor locale. A fost preşedinte la CS Hidrotehnica, iar apoi director executiv al CS Tomis.
 

Medalia de aur din 1969, o realizare aparte

Cele mai reprezentative sportive pe care Bucovală le-a pregătit şi promovat la Constanţa (handbaliste ajunse la loturile naţionale şi cu rezultate în competiţiile internaţionale) au fost: Nadire Ibadula Tair, Niculina Vasile, Violeta Duţu, Larisa Cazacu, Valentina Sotilă, Georgeta Andronache, Leventiţa Andronache, Liliana Tomescu, Catiuşa Alexandru, Constanţa Cotârlă, Elena Lazăr şi Elena Frîncu. Întrebat care performanţă obţinută în handbal îi e cel mai aproape de suflet, reputatul om de sport a spus: „Toate se bucură de aprecierea mea şi îmi aduc sensibilitate şi nostalgie. Însă medalia de aur din 1969, cu junioarele de la ŞS1, e o realizare aparte. A fost atunci o mare surpriză că am cucerit titlul. Nu ni se dădeau şanse, întrucât Constanţa încă nu devenise un centru handbalistic cu greutate“. Din lotul care a cucerit acel titlu au făcut parte: Camelia Vrânceanu, Georgeta Solomon, Elena Frîncu, Vasilica Talapan, Niculina Vasile, Vasilica Matei, Nadire Ibadula Tair, Eliza Oprea, Valentina Onişoară, Mariana Ciurea, Mariana Ruse şi Ioana Florescu.
 

Diplomă de excelență primită la 80 de ani

În anul 2015, cu ocazia împlinirii de către Traian Bucovală a vârstei de 80 de ani şi pentru serviciile aduse de reputatul tehnician handbalului şi sportului constănţean şi românesc, Primăria municipiului Constanţa şi Consiliul Local Municipal Constanţa i-au acordat diploma de excelenţă. În documentul semnat de primarul (interimar pe atunci) al Constanţei, Decebal Făgădău, se subliniază „contribuţia remarcabilă adusă dezvoltării handbalului feminin, diploma fiind acordată şi pentru serviciul nobil adus oraşului Constanţa, prin formarea multor generaţii de sportivi şi prin promovarea cu performanţă şi profesionalism a valorilor sportului românesc“.


Citește și:

Povestea celebrului titlu de campioană din 1969 „Legenda Tăbăcăriei“ a ajuns cadru universitar la New York

Primăria municipiului Constanţa i-a acordat diploma de excelenţă antrenorului emerit Traian Bucovală

Legendă a handbalului din Constanţa Antrenorul emerit Traian Bucovală împlineşte astăzi 80 de ani (galerie foto)

Statuie pentru un „erou in munca" (galerie foto)

Europa FM i-a ridicat o statuie unui maestru emerit al sportului, Traian Bucovala, unul dintre cei mai harnici 5 romani

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii