Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:18 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meci special, la Constanţa, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când Farul a cucerit ultimul titlu de campioană naţională (galerie foto)

ro

04 Aug, 2017 00:00 3677 Marime text
Pentru a marca împlinirea a 20 de ani de când Farul Constanţa a cucerit ultimul titlul de campioană naţională la rugby, foştii jucători ai echipei, campionii naţionali din sezonul 1996/1997 şi foşti componenţi ai loturilor naţionale ale României, se întâlnesc sâmbătă, 5 august, la ora 10.00, la stadionul de rugby „Mihail Naca“ din strada Primăverii din Constanţa, pentru un meci demonstrativ de old-boys.
 
Evenimentul este organizat cu sprijinul CS Farul, prin Ilie Floroiu (director) şi Sorin Başturea (director adjunct), şi al unui comitet de iniţiativă, alcătuit din foşti conducători, jucători şi antrenori ai Farului, precum Traian Pătrăhău, Ion Draica, Vasile Bezărău şi Marian Nache. Alături de generaţia 1996-1997 vor fi şi jucători de legendă, care au câştigat titlurile din 1974/1975, 1975/1976, 1977/1978, precum Gheorghe Dumitru, Florian Constantin, Costică Borşaru, Petre Ianusevici, Gheorghe Varga, Gheorghe Florea, Dan Prisăcaru, Viorel Giuglea, Sergiu Galan, Emil Necula şi mulţi alţii.
 
Înainte de începerea partidei, se va ţine un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt printre noi, antrenorii emeriţi Mihai Naca şi Vasile Bercu, foştii internaţionali Adrian Tinca, Laurenţiu Rotaru, Nicuşor Dinu, Iancu Băcioiu, Gheorghe Celea, Emilian Grigore şi alţii.
 
Cei care au scris o pagină de istorie pentru clubul Farul în sezonul 1996-1997 au fost: antrenor emerit, Mihai Naca; Ion Viespe - medic; Dan Cabuz - kinetoterapeut; jucători - Laurenţiu Rotaru, Marian Plugaru, Cristian Constantin, Vasile Butuc, Valeriu Chiriţă, Florin Cojocaru, Adrian Moldoveanu, Daniel Chiriac, Erdinci Septar, Ionuţ Ruxanda, Daniel Iacob, Mironel Colioglu, Adrian Gârbu, Mihai Foca, Sorin Trancă, Cristian Dragomir, Vasile Bezărău, Mihai Ciolacu, Adrian Tinca, Iulian Soceanu, Dorin Talabă, Nicolae Fulina, Emil Florea, Cătălin Sasu, Marius Picoiu, Aurelian Stan, Vasile Brici, Ionel Calancea, Marian Dumitru, Marian Apostol, Ionuţ Chiţu şi Marius Codea.
 
Farul Constanţa este una dintre cele mai titrate echipe din rugby-ul românesc (alături de Steaua, Dinamo şi Baia Mare), cucerind şase titluri de campioană naţională, în sezoanele 1974/1975, 1975/1976, 1977/1978, 1985/1986, 1994/1995 şi 1996/1997. Pe lângă aceste titluri, în decembrie 1986, Farul Constanţa a obţinut locul doi la turneul Masters din Franţa, la care au participat cele mai bune echipe din lume, Toulouse şi Agen (campioana, respectiv finalista campionatului 1985/1986 din Franţa), CA Banco de la Nacion (Argentina, campioană în întrecerea Buenos Aires), Farul Constanţa (campioana României), Fiji Barbarians, L'Aquila Rugby - Italia, Ponsonby (Noua Zeelandă, câştigătoarea campionatului Auckland) şi West Brisbane (Australia). Practic, întrecerea a fost un fel de campionat mondial al cluburilor.
 
Sursa foto 1: ZIUA de Constanţa
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii