Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 25 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța După șase luni de pauză, fundașul Lucas Pellegrini a revenit la pregătire alături de „marinari“

ro

25 Sep, 2026 09:36 162 Marime text
Sursa foto: Facebook (Farul Constanța) 
Fundașul francez al Farului Constanța Lucas Pellegrini a efectuat primul antrenament alături de „marinari“, după o pauză de 6 luni și 9 zile, cauzată de o accidentare.
 
La jumătatea lunii martie a acestui an, jucătorul a suferit o fractură de tibie, în meciul de pe teren propriu cu Petrolul Ploiești, câștigat cu 2-0 de gazde în prima etapă a turneului play-out al Superligii 2025/2026.
 
În minutul 68 al partidei, fundașul a suferit fractura de tibie și a fost transportat direct la spital.     
 
A doua zi, a fost operat.
 
Iar, după jumătate de an, așa cum s-a estimat, a revenit în antrenamente.
 

Alături de Pelle! Fundașul nostru a suferit o fractură de tibie în partida cu Petrolul, iar luni, 16 martie, va fi operat, urmând să absenteze aproximativ 6 luni de pe gazon.

Te așteptăm mai puternic alături de noi, Lucas!

În minutul 68 al partidei, jucătorul francez, unul dintre cei mai buni jucători ai echipei naostre din momentul în care Ianis Zicu l-a reprofilat funsaș stânga, inclusiv în disputa cu Petrolul, a suferit o fractură de tibie, iar verdictul medicilor este unul crunt: 6 luni de pauză!


Lucas Pellegrini va fi operat în cursul zilei de luni, iar apoi, după o perioadă de pauză, ăîn care piciorul va fi imobilizat, va urma un amplu process de recuperare care îl va scoate practic din calcule inclusiv pentru prima parte a sezonului viitor!, a fost mesajul Farului, după accidenatrea suferită de jucător.
Iar acum, la revenirea pe teren a lui Pellegrini, pe pagina de Facebook a clubului s-a postat:

 

Pelle is back!

După ce a suferit o fractură de tibie în meciul cu Petrolul din 15 martie, fundașul francez Lucas Pellegrini a efectuat astăzi, după o pauză de 6 luni și 9 zile, primul antrenament alături de "marinari". 

 
Citește și:

Farul Constanța
Lucas Pellegrini, șase luni de pauză, după accidentarea gravă din meciul cu Petrolul Ploiești!

Tags: Farul Constanța


Ti-a placut articolul?

Comentarii