Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Interpretare nefericită“ Ce spune Marcel Lică despre eroarea din care SSC Farul a pierdut la masa verde meciul cu CS Mioveni

ro

09 Nov, 2018 00:00 2982 Marime text
După cum se ştie, întrucât a folosit un jucător, Madikaba Doumbia, aflat în stare de suspendare, echipa de fotbal SSC Farul Constanţa, nou promovată în Liga a 2-a, a pierdut la masa verde, cu 0-3, meciul jucat la Constanţa cu CS Mioveni şi încheiat la egalitate pe teren, 3-3.
 
În urma acestei situaţii, Alexandru Anghel, delegatul SSC Farul, şi-a dat demisia, iar atribuţiile acestuia vor fi preluate de Ionel Dănciulescu, sosit la echipă la team manager. „Ne-am asumat greşeala care s-a produs la club. Conducerea a reacţionat, iar cel care a făcut această eroare, Alexandru Anghel, şi-a depus demisia. Nu ne bucurăm de această decizie. Alex a dat dovadă de caracter până la urmă. Se întâmplă şi la case mai mari. Alex e un băiat care, din dragoste mare pentru Farul, a vrut să fie de ajutor clubului. A şi fost, e un tip senzaţional, însă nu are experienţă pe acest palier şi cred că din această cauză a comis eroarea. A fost o interpretare nefericită în ce priveşte cartonaşele galbene“, a declarat Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul.

„De la meci la meci am avut o creştere evidentă“

Aflată în clasament pe locul 17 (retrogradant), cu 13 puncte, echipa de pe litoral susţine sâmbătă, 10 noiembrie, meciul din etapa a 16-a a campionatului, întâlnind în deplasare Daco-Getica Bucureşti (locul 13, cu 18 puncte). „Toate partidele sunt dificile, nu cred că am avut vreuna uşoară până acum. Ne-am pregătit bine în această săptămână, iar echipa e pe un drum bun. De la meci la meci am avut o creştere evidentă, ca exprimare, atitudine şi forţă a grupului. Îmi doresc foarte mult să facem un meci consistent. O victorie a noastră ar confirma perioada bună, ca joc, pe care o străbatem, şi ne-ar da un moral şi mai bun pentru următoarele două meciuri, care sunt capitale (n.r. acasă cu Luceafărul Oradea şi Dacia Unirea Brăila). Tratăm cu respect Daco-Getica, dar mergem să scoatem maximum din acest meci“, a spus fundaşul central Gabriel Frîncu.

Mai multă concentrare în apărare

Marcel Lică e convins că SSC Farul poate pleca neînvinsă de pe terenul formaţiei din capitală. „Am pierdut un punct care poate fi foarte important, însă ne bucură atitudinea din teren a jucătorilor. Sunt sigur că vor urma victorii şi sperăm ca sâmbătă să fie primul succes afară. Putem câştiga jocul cu Daco-Getica. Dacă vom atinge nivelul din ultimele partide, nu vom pleca învinşi. De înscris înscriem destul de mult, ne trebuie mai multă concentrare în apărare. Sunt convins că vom obţine un rezultat pozitiv sâmbătă“, a arătat Marcel Lică.

Are în continuare încredere în Mihai Popa

Preşedintele executiv al SSC Farul are încredere mare în continuare în tânărul portar Mihai Popa, care, pe lângă intervenţiile foarte bune, a avut şi unele greşeli. „Mihai nu a comis erori specifice postului, ci mai degrabă specifice unui jucător de câmp. A greşit o degajare cu CS Mioveni, iar cu U Cluj a ieşit puţin mai târziu şi a comis acea lovitură de pedeapsă. Are însă calităţi foarte bune, am mare încredere în continuare în el. A apărat foarte bine până acum, făcând însă câteva erori la jocul cu piciorul. Are moral bun. Sigur că în sinea lui e afectat, dar eu sunt convins că va apăra foarte bine în continuare“, a precizat Marcel Lică.

Etapa începe astăzi

Etapa a 16-a începe astăzi, cu meciurile CS Mioveni - Dacia Unirea Brăila (de la ora 17.00) şi Petrolul Ploieşti - Ripensia Timişoara (de la ora 18.00). În afară de meciul în care joacă SSC Farul, în rundă se mai dispută: sâmbătă, 10 noiembrie - Luceafărul Oradea - Metaloglobus Bucureşti, FC Argeş - ACS Poli Timişoara, Aerostar Bacău - UTA, Energeticianul - CS Baloteşti (de la ora 11.00), Chindia Târgovişte - Pandurii Tg. Jiu (de la ora 12.30); duminică, 11 noiembrie - U Cluj - Academica Clinceni (ora 11.30); luni, 12 noiembrie - ASU Poli Timişoara - Sportul Snagov (ora 18.00).
 
Clasament: 1. Chindia - 35p, 2. Clinceni - 33p, 3. Snagov - 33p, 4. Petrolul - 32p, 5. U Cluj - 30p, 6. Mioveni - 29p, 7. FC Argeş - 29p, 8. UTA - 23p, 9. Pandurii - 21p, 10. Energeticianul - 21p, 11. ASU Poli - 20p, 12. Metaloglobus - 20p, 13. Daco-Getica - 18p, 14. Aerostar - 15p, 15. Luceafărul - 15p, 16. Ripensia - 14p, 17. SSC Farul - 13p, 18. Baloteşti - 11p, 19. ACS Poli - 5p, 20. Dacia Unirea - 5p.
 
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
E oficial SSC Farul Constanța a pierdut la masa verde meciul cu CS Mioveni (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii