Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:09 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul întâlnește mâine Racing FC Union Luxemburg Gică Hagi - „Trebuie să fim atenți, ca să nu avem surprize” (galerie foto)

ro

18 Jul, 2018 19:34 569 Marime text
Fosta campioană a României, FC Viitorul, întâlnește mâine, la Ovidiu, de la ora 18.00, echipa luxemburgheză Racing FC Union, în manșa secundă a turului întâi preliminar al Europa League.
 
În tur, formația constănțeană s-a impus cu 2-0.  
 

În primul meci, am jucat foarte bine, am fost serioși. Avem în fața noastră un rezultat foarte bun, dar asta nu înseamnă că am trata ușor partida de mâine, din contră trebuie să fim foarte atenți, pentru că ei au un joc simplu, direct și cu siguranță vor veni să marcheze. Trebuie să fim atenți la jocul lor și mai ales la fazele fixe, pentru a nu avea surprize. Sper să facem iarăși un meci frumos, să jucăm bine și la sfârșit să trecem turul. După aceea ne vom gândi și la campionat, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.

 

Calificarea nu e rezolvată, mai avem un meci. Nu trebuie să le dăm faze fixe, întrucât sunt foarte buni. La acest capitol cred eu că ne pot surprinde. În fotbal se poate întâmpla orice, nu e meciul câștigat dinainte. În rest, trebuie să fim concentrați, conectați la joc și să câștigăm. Întâi să avem cât mai multe goluri avans, iar apoi e timp și de spectacol, a declarat mijlocașul Ionuț Vână.

 

După cum i-am văzut în tur, alcătuiesc o echipă foarte bine organizată, agresivă și destul de greu de desfăcut în apărare. Așa că nu ne așteaptă un meci ușor. Trebuie să fim concentrați 100% și să luăm totul pas cu pas. Sunt o echipă masivă, au aruncat multe mingi în careul nostru, bazându-se pe acest avantaj. Chiar dacă ne-am impus cu 2-0 în tur, trebui să facem un joc bun și să ne impunem și mâine, a punctat un alt mijlocaș al FC Viitorul, Vlad Achim.      

Sursa foto: FC Viitorul 

Ti-a placut articolul?

Comentarii