Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:45 17 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Jefte Betancor, golgeterul Ligii 1, a ajuns la cota 10. A marcat mai mult de jumătate dintre golurile echipei (GALERIE FOTO)

ro

01 Dec, 2021 00:00 2019 Marime text

 
  • În 17 meciuri din acest acest sezon al Ligii 1, Farul are golaveraj 19-10, 52,63% dintre goluri fiind marcate de Jefte Betancor.
  • Farul ocupă locul opt în clasament, cu 26 de puncte, având șapte victorii, cinci egaluri și cinci înfrângeri.
  • „Marinarii“ se află la două puncte de locul șase, ultimul care asigură calificarea în turneul play-off, iar sâmbătă, 4 decembrie, întâlnesc pe teren propriu Rapid București.
 
În etapa a 17-a a Ligii 1, Farul Constanța a remizat în deplasare cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-1, golul „marinarilor“, prin care aceștia au egalat, fiind adus de Jefte Betancor, din penalty, în minutul 90+4!
 
Golgeterul Farului și al Ligii 1 a ajuns la a zecea reușită de până acum din campionat, punând capăt unei perioade de „secetă“ de patru etape, în care nu mai reușise să înscrie. Atacantul spaniol marcase ultima dată pe 17 octombrie, în partida din deplasare cu FC Argeș (1-2). Jefte este lider solitar în ierarhia golgeterilor Ligii 1, fiind urmat pe podium de Andrei Ivan (Universitatea Craiova) - cu 9 goluri, Deian Sorescu (Dinamo) și Juan Cascini (Academica Clinceni) - cu câte 7 goluri. Farul are golaveraj 19-10 până în prezent, astfel că Jefte a înscris mai mult de jumătate, 52,63%, dintre golurile echipei de pe litoral. El este urmat în topul marcatorilor Farului de un alt atacant, Adrian Petre, care a punctat de cinci ori până acum, iar la Mediaș a scos penalty-ul din care Betancor a adus un punct în prelungiri. Celelalte patru reușite ale „marinarilor“ le aparțin lui George Ganea, Enes Sali, Andrei Ciobanu și Damien Dussaut. 
 
„Meritam victoria“
 
Gică Hagi, managerul tehnic al Farului, a declarat după meciul cu Gaz Metan că „marinarii“ meritau victoria. „Într-un meci în deplasare, contra unei echipe foarte bune, pe un teren unde am avut mereu partide grele, am arătat că ne dorim să câștigăm. La sfârșit, a venit golul, am egalat, dar cred că, per ansamblu, meritam mai mult, meritam victoria. Am avut ocazii, dar atacanții trebuie să fie mai atenți în gura porții. Puteau veni și cele trei puncte. Am înțeles că în prima repriză a fost ofsaid la golul gazdelor. Iar înainte de golul nostru, am mai avut un penalty la Jefte, plus eliminare la cel care l-a faultat“, a spus Gică Hagi.
 
După 17 etape, Farul se află pe locul opt în clasament, cu 26 de puncte, având șapte victorii, cinci egaluri și cinci înfrângeri. „Marinarii“ se află la două puncte de locul șase, ultimul care asigură calificarea în turneul play-off, iar sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 21.30, întâlnesc pe teren propriu Rapid București (locul 5, cu 28 de puncte).
 
Pe locul 1 în Liga 1 la numărul de kilometri pe meci
 
Centrul Internațional de statistică a Sportului (CIES Observatory) a analizat numărul de pase încercate pe meci și lungimea medie a acestora pentru cluburi din cele mai puternice 40 de campionate din lume. Înmulțirea acestor două componente arată distanța de circulație a mingii pentru echipe, în timpul posesiei. În clasamentul Ligii 1, Farul Constanța se află pe prima poziție, cu o medie de 10,3 km / meci, un număr mediu de 547,3 pase pe meci și o lungime medie a paselor de 18,9 m pe meci.
 

În această ierarhie, Farul se află la egalitate cu nume de rezonanță din Europa, precum Fiorentina, Olympique Lyon, VFL Wolsfburg, Sporting Lisabona, dar peste grupări precum Sochaux, Flamengo, Rennes, Werder Bremen, PSV Eindhoven, Borussia M'gladbach, Villareal, Chelsea, TSKA Moscova, Lazio, Atletico Madrid, Atalanta, Napoli, Roma sau PAOk Salonic. La nivel mondial, Farul Constanța ocupă locul 52 în acest clasament.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța

 
Citește și:
 
Fanii, din nou pe stadion
Partida Farul Constanța - Rapid București, cu spectatori în tribune. Toate detaliile

Ti-a placut articolul?

Comentarii