Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:37 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În sezonul 2021/2022, la Farul Constanța au fost promovați opt tineri din Academia Hagi. Recordurile lui Enes Sali (GALERIE FOTO)

ro

27 May, 2022 00:00 2665 Marime text

 
  • Media de vârstă din sezonul 2021/2022 a scăzut față de stagiunea precedentă, de la 24 ani și o lună la 23 de ani.
  • În sezonul trecut, echipa de pe litoral a avut din nou un atacant care a marcat mult, spaniolul Jefte Betancor. Cu 16 reușite, acesta a ocupat locul doi în topul golgeterilor Ligii 1.
  • Tot în stagiunea precedentă, clubul de pe litoral a început din nou să vândă jucători, fundașul central Virgil Ghiță ajungând în prima ligă a Poloniei.
 
După două sezoane consecutive în care a evoluat în turneul play-out al Ligii 1, în stagiunea 2021/2022 echipa fanion a litoralului s-a calificat din nou în play-off.
 
A fost ediția în care Farul Constanța a revenit în prim planul fotbalului românesc, în urma unirii din vara trecută dintre FC Viitorul și FC Farul. Gică Hagi s-a întors pe banca tehnică, iar, cu el la timonă, vasul „marinarilor“ a intrat în grupul celor mai bune șase echipe din campionat, clasându-se la final pe locul cinci. În stagiunea recent încheiată, au fost promovați la prima echipă opt jucători din Academia Hagi: Enes Sali (născut în 2006), Eduard Radaslavescu (2004), Emanuel Martinovic (2004), Andrei Borza (2005), Nicolas Popescu (2003), Roberto Mălăele (2003), Gabriel Dănuleasă (2003) și Dan Sîrbu (2003).
 
Medie de vârstă mai mică
 
Media de vârstă din sezonul 2021/2022 a scăzut față de stagiunea precedentă, de la 24 ani și o lună la 23 de ani. „Avem o generație de 2002 - 2004, pe care, încet-încet o vedeți pe teren. Nu uitați că Farul joacă 45 de minute cu doi jucători de 2002, cu unul de 2004, cu unul de 2006. Credeți că e ușor? Nu. Dar ne-o asumăm. Facem acest lucru pentru a crește, pentru a dezvolta. Clubul nostru trebuie să propună în continuare jucători foarte buni, prin simplul fapt că avem în spate o academie foarte bună, care e cea mai puternică din România“, a spus, pe finalul sezonului trecut, Gică Hagi, managerul tehnic al Farului. 
 
Din nou convocări la Naționala de seniori
 
Tot pe parcursul campionatului trecut, Farul a avut din nou jucători la echipa națională de seniori: Marian Aioani, Virgil Ghiță și Enes Sali. Cel din urmă a devenit, la 15 ani, 6 luni și 21 de zile, cel mai tânăr marcator din istoria campionatului românesc, iar la 15 ani, 8 luni și 22 de zile a devenit cel mai tânăr debutant din istorie pentru o echipă națională de seniori într-un meci oficial. Iar pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor, cu Muntenegru (în deplasare), cu Bosnia (în deplasare), cu Finlanda (acasî) și cu Muntenegru (acasă), care vor avea loc între 4 și 14 iunie, selecționerul echipei naționale a României a apelat din nou la cineva de la Farul, portarul Marian Aioani. „La Farul, e nevoie în continuare de muncă și dedicație, cu un singur obiectiv, acela de a propune jucători pentru echipa mare, de a scoate jucători care pot juca în prima ligă și la loturile naționale, cu o mentalitate foarte bună“, a mai spus Hagi.    
 
Virgil Ghiță, pe locul trei în Europa
 
În stagiunea 2021/2022, clubul de pe litoral a început din nou să vândă jucători, fundașul central Virgil Ghiță ajungând în prima ligă a Poloniei, la MKS Cracovia, care are în palmares cinci titluri de campioană a Poloniei, o Cupă și o Supercupă a Poloniei. La MKS Cracovia evoluează și fostul jucător al formației de pe litoral, brazilianul Rivaldinho. Prestigioasa publicație de sport din Spania „Marca” a întocmit un clasament fotbalistic al celor mai buni fundași cu vârsta de până la 23 de ani din Europa. În alcătuirea topului a fost luată în considerare valoarea acțiunilor pe baza probabilității de a marca ori de a primi gol, când sunt produse diverse acțiuni. În clasament a fost inclus și Virgil Ghiță, occupant al unui onorant loc trei între apărătorii de această vârstă de pe bătrânul continent. 
 
Printre cei mai buni fundași centrali
 
„Asta facem mereu, când un jucător stă mult cu noi găsim momentul oportun să plece la mai bine. Ne bucurăm mult pentru Ghiță și îi mulțumim pentru ce a făcut pentru noi. Este printre cei mai buni fundași centrali pe care i-am avut la academie până în momentul de față. E un exemplu pentru ceilalți. A ajuns la un nivel foarte înalt, inclusiv în Europa, în acel top care a fost făcut. Meritele sunt ale lui, știu că a suferit mult în ultimul an pe plan personal. A trecut prin multe situații. E un băiat extraordinar, un profesionist 100%, un fundaș central ordonat. Ne-a ajutat să avem rezultate bune și l-am ajutat și noi pe el“, a precizat Gică Hagi, la momentul transferului.
 
Jefte Betancor, al doilea golgeter al Ligii 1
 
În sezonul trecut, echipa de pe litoral a avut din nou un atacant care a marcat mult, spaniolul Jefte Betancor. Cu 16 reușite, acesta a ocupat locul doi în topul golgeterilor, după Florin Tănase, de la FCSB. Pe locul trei s-au situat Andrei Ivan (Universitatea Craiova) și Gabriel Debeljuh (CFR Cluj), ambii cu câte 14 goluri. De menționat că, până la momentul accidentării, Jefte a fost pe primul loc în clasamentul golgheterilor. De la Farul au mai înscris în sezonul trecut Adrina Petre (9 goluri), Michael Omoh (3), Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu, Robert Moldoveanu, Dragoș Nedelcu (câte 2), Enes Sali, Damien Dussaut, Florin Purece, Constantin Grameni, Gabriel Iancu, Radu Boboc, Bradley de Nooijer, Eduard Radaslavescu și Ionuț Larie (câte unul). 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța 
 
Citește și:
 
De când va juca echipa pe noul stadion?
Gică Hagi - „Clubul Farul trebuie dus la nivelul cel mai înalt de performanță“ (VIDEO)

 
S-au marcat șase goluri în meciul amical de la Ovidiu dintre o formație NATO și o echipă a clubului Farul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii