Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța. Hagi, mulțumit cu egalul, dar nemulțumit de o fază „Am avut un penalty clar. Și din America se vede“ (galerie foto)

ro

20 Jul, 2021 00:00 3479 Marime text
 

 
  • UTA și Farul Constanța au încheiat fără goluri meciul din runda inaugurală a Ligii 1, sezonul 2021/2022.
  • „Marinarii“ au terminat partida în nouă jucători, după un cartonaș roșu și o eliminare.
  • Adrian Petre a fost titular la Farul, atacantul primind încredere și timp pentru a reveni la forma care l-a consacrat.
 
Farul Constanța a debutat în ediția 2021/2022 a Ligii 1 cu un egal în deplasare (0-0 cu UTA, la Arad). Având în vedere că „marinarii“ au încheiat meciul cu doi jucători în minus, după eliminarea lui Dussaut (din minutul 70) și accidentarea lui Dănuleasă (care a părăsit terenul în minutul 82), Gică Hagi, managerul tehnic al Farului, s-a declarat mulțumit cu punctul obținut. 
 
„I-am felicit pe băieți, au făcut un efort mare. Ne bucurăm că starea lui Dănuleasă este bună, stabilă. Am suferit mult, mai ales după ce am rămas cu doi jucători în minus pe teren. UTA ne-a dominat și putea înscrie. Fiecare jucător a dat ce a avut mai bun în el. Am băgat și tineri, care au făcut și ei cât au putut. Pe parcurs am mizat și pe jucătorii care au venit mai târziu și nu sunt 100% în ce privește nivelul de pregătire. Per total, sunt mulțumit, am întâlnit o echipă foarte bună, care a jucat un fotbal bun. Am încercat și noi să avem mingea, însă adversarul a fost puternic, iar meciul s-a derulat într-un mod aparte. Plecăm acasă mulțumiți cu un punct, dintr-o deplasare foarte grea. Pe de altă parte, în prima repriză, am avut un penalty clar la Larie, și din America se vede. Nu înțeleg cum de nu s-a observat o asemenea situație clară, sunt patru arbitri pe teren. Apoi, poate trebuia acordat și cartonaș roșu la faza la care s-a accidentat Dănuleasă“, a declarat Gică Hagi.

 
„Cred că aceasta îi lipsește lui Adrian Petre“

 
Fost jucător la UTA, Adrian Petre a fost titular la Farul, atacantul primind încredere și timp pentru a reveni la forma care l-a consacrat. Și alte noi achiziții ale „marinarilor“ trag tare pentru a ajunge la nivelul optim.   
 
„Adrian Petre e la început și el. Are mult de muncă în plan fizic, trebuie să arate mai bine. Dar avem încredere, îi dăm timp și spațiu până când va fi el, mai iute, mai proaspăt. Cred că aceasta îi lipsește. Anul trecut sau în ultimul timp, a jucat foarte puțin. Nu-i vom crea nicio presiune, din contră, îl vom sprijini până când își va reveni și va marca goluri. E un număr nouă căruia îi place să marcheze. Trebuie să ne ajutăm unii pe alții, să fim buni. În ultimele trei luni, Brad de Nooijer a fost accidentat, a jucat foarte puțin, Artean și Casap ne lipsesc, Artean poate revine nu peste mult timp, a fost o pierdere mare în pregătire. Ceilalți nou veniți încearcă și ei să ajungă la nivelul care trebuie. Purece și Betancor au venit mai târziu. Dar sunt mulțumit de lot, dacă îl vom mai completa cu ceva vom vedea, mai avem timp până în septembrie“, a mai spus managerul tehnic al Farului. 

 
„Sper să dea gol cât mai repede“

 
Titular la Arad, tânărul Alexi Pitu a fost menținut de Hagi toate minutele pe gazon. „A rezistat 90 de minute, are mai multă calitate, unu la unu e mai bine, sper să dea gol cât mai repede. Crede că asta îi lipsește, iar când va și marca, eu zic că va exploda, întrucât e foarte talentat“, a menționat „Regele“.

 
Va fi o luptă frumoasă

 
Lui Gică Hagi i-a plăcut atmosfera de pe stadion de la meciul UTA - Farul. „M-am bucurat de ce am văzut la Arad. Stadion foarte bun, echipă bună, lume multă, suporteri așa cum trebuie, tradiție, un club mare, mă bucur că UTA e în prima ligă. Ne aflăm abia la început de sezon, vom vedea. Sunt multe echipe care își propun să fie sus. Va fi o luptă frumoasă, probabil calitatea jocului va fi mai bună. Iar, cu suporterii alături, fotbalul va fi mai plăcut“, a precizat Hagi.

 
„Farul a făcut un lucru normal“

 
La Arad, Farul nu s-a putut baza, pe lângă cei accidentați, nici pe alți cinci jucători de bază (Marian Aioani, Radu Boboc, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu și George Ganea), prezenți cu echipa României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Iar, din această cauză, cei cinci vor mai lipsi o perioadă din lotul Farului. „Dacă alții au făcut altfel, Farul a făcut un lucru normal, trebuie dat prioritate lotului national. Cei care am jucat la echipa națională și am simțit tricoul dăm prioritate. Sperăm ca echipa să facă bine la Jocurile Olimpice, iar ai noștri să aibă și ei evoluții bune și să ne facă fericiți încă o data“, a mai spus Gică Hagi.
 
În secțiunea Galerie Foto găsiți mai multe imagini de la meciul UTA - Farul. Sursa foto: 1 - ZIUA de Constanța; galerie - Farul Constanța.
  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Citește și:
 
Farul Constanța
Tinerii Roberto Mălăele și Gabriel Dănuleasă, debut în Liga 1

 
Momente de panică la Arad, la accidentarea lui Gabriel Dănuleasă, de la Farul Constanţa! „Marinarii“, egal în nouă oameni cu UTA
 
Farul Constanţa
Gică Popescu şi Tiberiu Curt au împărţit cadouri la Spitalul Judeţean Arad, secţia Pediatrie (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii