Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:11 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cursul de arbitraj are priză la public

ro

14 Nov, 2012 03:03 1663 Marime text
arbitraj.jpgPeste 25 de pasionaţi de rugby constănţeni (sportivi activi, foşti sportivi, antrenori sau simpli iubitori ai sportului cu balonul oval) au participat la primul modul din cadrul cursului de arbitraj. Expunerea s-a ţinut la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca" din Constanţa (cartierul Palas, str. Vifor Haiducu nr. 34). Pe lângă îndrumătorii de curs Robert Diaconescu (reprezentant al Comisiei Centrale de Arbitri în Dobrogea) şi Florin Ţugurel (directorul regional al Departamentului de Dezvoltare Dobrogea al Federaţiei Române de Rugby), au fost prezenţi şi s-au implicat şi arbitrii constănţeni Marius Grigore, Radu Mocanu şi Viorel Bujoreanu. Partea a doua a cursului are loc astăzi, de la ora 18.30, la aceeaşi adresă. „Persoanele care nu au reuşit să ajungă la primul modul sunt aşteptate la cel de-al doilea. Ne bucurăm pentru orice prezenţă. Este un câştig pentru rugby", a declarat Florin Ţugurel.

Iată şi trei rezultate din întrecerile în care sunt angrenate echipe de rugby constănţene de juniori: la Under-19 - Metrorex Bucureşti - RCJ Farul Constanţa 12-38; la Under-16 - Cleopatra Constanţa - Litoral Mangalia 56-10 şi Callatis Mangalia - Tomitanii Constanţa 2 22-19. Echipele care participă la competiţiile de la Under-17 şi Under-18 au intrat în vacanţă, pauza competiţională întinzându-se până în primăvara anului viitor.

Sursa foto: Dobrogea Rugby

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii