Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:13 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi, joacă primul meci din finala mică HC Dobrogea Sud Constanţa vrea mai mulţi bani de la bugetul local (documente)

ro

31 May, 2017 00:00 1380 Marime text
​Pe ordinea de zi de astăzi a şedinţei Consiliului Local al municipiului Constanţa, care se desfăşoară, de la ora 13.00, în sala „Remus Opreanu“ a Consiliului Judeţean Constanţa, se află şi patru proiecte de hotărâre care se referă la sport, toate fiind iniţiate de primarul Decebal Făgădău.

Trei dintre proiecte privesc solicitarea către Guvernul României de emitere a unor hotărâri pentru transmiterea mai multor imobile din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului în domeniul public al municipiului Constanța și administrarea Consiliului local al municipiului Constanța. Este vorba de Complexul Sportiv „Farul“ (strada Primăverii nr. 2), de baza „Triunghi“ (strada Caraiman) şi o suprafaţă (teren rugby) aflată în Complexul Sportiv „Badea Cârţan“, toate necesitând lucrări însemnate de reabilitare.

În ce priveşte baza „Farul“, recent, dreptul de folosinţă gratuită a FC Farul (club intrat în faliment) asupra complexului a fost revocat prin hotărâre de Guvern. Totodată, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa, s-a adoptat proiectul de hotărâre „privind exprimarea acordului pentru preluarea unor bunuri imobile, proprietate publică a statului (n.r. baza sportivă „Farul“, în suprafaţă totală de 78.143,29 de metri pătraţi), din administrarea Ministerului Turismului şi Sportului - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa“. Decizia finală va fi a MTS.

În alcătuirea Complexului Sportiv „Triunghi“ intră un teren (în suprafaţă de 37.000 de metri pătraţi) şi construcţii - sală de lupte (599,3 metri pătraţi), pavilion administrativ (255,1 metri pătraţi) şi magazie (223,5 metri pătraţi). Suprafaţa din „Badea Cârţan“ este de 45.000 de metri pătraţi din acte (43.552,21 metri pătraţi din măsurători).
Al patrulea proiect priveşte „suplimentarea fondurilor financiare acordate prin HCL nr. 215/2016, din bugetul local, pentru susținerea activității sportive a Asociației Handbal Club Dobrogea Sud Constanța, în anul competițional 2016-2017“. HC Dobrogea Sud solicită suplimentarea cu suma de 1.000.000 de lei cu TVA inclus a fondurilor alocate prin HCL nr. 215/2016 şi HCL nr. 87/31.03.2017, pentru încheierea anului competiţional.

Clubul de handbal a menţionat că această solicitare se bazează pe următoarele motive: „începând cu 01.02.2017 a fost eliminat plafonul de impozitare a veniturilor, fapt care a determinat o creştere semnificativă a impozitelor virate către bugetul de stat; sprijinul financiar aşteptat de la Consiliul Judeţean Constanţa întârzie din motive legate de procedure guvernamentale şi de acest fapt a determinat reorganizarea bugetului necesar clubului“.
Pentru finanţarea activităţii clubului în sezonul 2016/2017, prin HCL nr. 215/2016 HC Dobrogea Sud i-a fost alocată suma de 4.400.000 de lei cu TVA inclus, iar prin HCL nr. 87/31.03.2017 suma a fost suplimentată cu 2.000.000 de lei cu TVA inclus.

Începe finala mică

HC Dobrogea Sud Constanţa susţine astăzi primul meci din finala mică a Ligii Naţionale, în deplasare, de la ora 21.00, contra echipei Potaissa Turda. A doua partidă a fost programată pe 4 iunie, de la ora 16.00, la Constanţa, în vreme ce, dacă scorul va fi 1-1, se va disputa şi meciul decisiv, la Turda, pe 7 iunie, de la ora 16.00.

Ti-a placut articolul?

Comentarii