Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:37 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Am chemat oamenii legii, dar ei m-au luat la mişto” Fostul fotbalist Marian Popa îl acuză pe un vecin de tulburare de posesie

ro

11 Jun, 2013 00:00 4421 Marime text
Un teren de fotbal şi un imobil aflat în construcţie au generat un conflict între fostul golgeter al Farului şi beneficiarul clădirii care se ridică pe bulevardul Aurel Vlaicu

Fost atacant la FC Farul, Steaua, FC Braşov şi Budapesti VSC, Marian Popa deţine un teren în Constanţa, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Terenul are suprafaţa de 833,25 metri pătraţi şi 33,33 metri deschidere. Acum trei ani, Popa a amenajat acolo un teren sintetic de fotbal, dar spune că o construcţie aflată în stânga acestuia îi creează prejudicii. S-a ajuns la plângere penală, poliţişti chemaţi la faţa locului prin 112 şi ameninţări cu noi procese, ambele părţi susţinându-şi dreptatea.  

Marian Popa spune că, zilele trecute, când a trecut prin zonă, a observat că mai mulţi muncitori, 4-5, montau schelă aeriană la construcţia cu care se învecinează la stânga. Conform plăcuţei cu detaliile şantierului în lucru, este vorba de un imobil cu subsol, parter, supantă, patru etaje şi etaj tehnic, care va cuprinde locuinţe colective (18 unităţi locative), spaţii comerciale şi alimentaţie publică (la parter şi supantă). Adresa este bulevardul Aurel Vlaicu nr. 313. Ca beneficiar al investiţiei este trecut Eduard Denisov. Lucrările au demarat pe 3 august 2012, fiind preconizat a se încheia pe 3 august 2015. „În stânga terenului meu, s-a construit un bloc, cu zidul exact pe hotarul care ne învecinează. Când am trecut prin zonă, am observat că vecinul meu, cu toate că a fost notificat să nu facă schelă aeriană sau terestră pe sau deasupra terenului meu, monta schela aeriană. Am solicitat sprijinul Poliţiei, prin 112, iar un echipaj s-a deplasat. I-am solicitat să-i legitimeze pe muncitorii care montau schela. În principal, vinovat este proprietarul, dar solidari cu acesta erau şi muncitorii, care erau puşi de el. Oamenii legii nu i-au legitimat însă. Atunci am solicitat la faţa locului un echipaj de cercetare, care a venit, dar care m-a luat la mişto, că ce mă interesează pe mine că-şi pun ei schela, ce mă deranjează, ce, îmi umbreşte terenul? Le-am spus ce prevede codul civil, la articolul 559, că sunt proprietar, în limite legale, atât în subsol, cât şi deasupra terenului, în spaţiul aerian. Totul a culminat atunci când agentul de poliţie m-a chemat să semnez procesul verbal al cercetării la faţa locului şi am constatat că unul dintre muncitori era trecut ca martor pe hârtie. Am refuzat să semnez, spunându-i că trebuie să pună un martor neutru. Le-am solicitat poliţiştilor să-i oprească, însă muncitorii îşi continuau treaba, cu şi mai mult zel, ca şi cum ar fi fost apăraţi de acei poliţişti. Din nou am sunat la 112 şi am solicitat un echipaj de poliţie, pentru a-i opri, întrucât ce făceau ei reprezenta tulburare de posesie şi mai ales tulburare de posesie în formă continuată, întrucât mai am un litigiu cu ei, în momentul în care şi-au montat gard pe terenul meu. Muncitorii nu au fost opriţi însă”, a  declarat Marian Popa.

„Nu poţi să intri, să mă dai la o parte şi să-ţi iei paharul cu apă”

Fostul fotbalist spune că nu s-a înţeles cu beneficiarul investiţiei asupra schelei, astfel că îl va da în judecată pe Eduard Denisov. „Mă voi adresa instanţei, deoarece sunt prejudiciat atât moral, cât şi material. Acum nu se mai poate juca fotbal pe teren. Terenul este amenajat din 2010, iar de când au început construcţia nu am mai funcţionat, din cauza lor. Mocheta este strânsă lângă construcţie, oricum era stricată tot de ei. Practic, ei au generat nefuncţionalitatea terenului, iar acum culminează cu montarea schelei fără a avea acordul meu, scris sau verbal. Am încercat să iau legătura cu patronul construcţiei, dar spune că nu ne înţelegem, din varii motive. El trebuie să ia legătura cu mine, nu eu sunt dator să-l caut. Pentru a tencui, trebuie să închirieze spaţiul de deasupra terenului. Este un abuz. Dacă eu nu vreau să-ţi dau un pahar cu apă, nu poţi să intri, să mă dai la o parte şi să-ţi iei paharul cu apă”, a mai spus Marian Popa.

„O să ceară bani şi de la avioane?”

În replică, Eduard Denisov a invocat un alt articol din noul codul civil: „Un proprietar, precum Marian Popa, este obligat să-mi permită benevol să ridic schelă, iar dacă se consideră că s-au creat prejudicii, unele stricăciuni - contra unei sume stabilite de comun acord”. „Autorizaţia primită de la Primărie m-a obligat să construiesc din hotar în hotar. Nu am cum să pun schela în terenul meu. Marian Popa vorbeşte de spaţiul aerian, dar ce, e proprietar până la nori, o să ceară bani şi de la avioane acum? Mi-a făcut plângere penală. Dacă coboram cu alpinişti, ce făcea, le tăia coarda?”, a mai spus beneficiarul investiţiei de pe bulevardul Aurel Vlaicu. Eduard Denisov a menţionat că, în urma dosarului, atât el, cât şi Marian Popa au fost chemaţi la poliţie, iar cel care se ocupă de caz le-a spus că cel mai bine e să cadă la înţelegere. „Eu am vrut să fiu bun vecin şi să nu iasă circ. Am dorit să ne înţelegem şi sunt gata să ofer între 2.000 şi 3.000 de lei. Marian Popa mi-a cerut însă 30.000 de lei! E distanţă mare. Mult prea mult pentru trei zile de pus schela. În aceste condiţii, eu continui lucrarea şi aştept să mă dea în judecată. Ne vom lămuri în instanţă cine are dreptate. La fel de bine însă am şi eu dreptul să-l acţionez în instanţă în acest caz”, a punctat Eduard Denisov.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii