Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:54 20 06 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accidentul de la Hockenheim Debut de sezon cu ghinion pentru constănţeanul Alex Cascatău şi coechipierul său în GT & Prototype Challenge

ro

28 May, 2021 00:00 1827 Marime text
  • Un accident a încheiat prematur parcursul echipei Baticonsult Racing în cursa din Germania.
  • Ca urmare a unei defecțiuni tehnice, Alain Berg a pierdut controlul mașiniia la începutul perioadei de frânare pentru acul de păr Spitzkehre.
  • Situația dificilă de după prima etapă, de la Hockenheim, pune sub semnul întrebării participarea lui Alex Cascatău la etapa a doua a GT & Prototype Challenge.

Noul sezon din GT & Prototype Challenge a început cum nu se poate mai prost pentru campionii Alex Cascatău și Alain Berg. Componenții echipei Baticonsult Racing au călătorit la Hockenheim, în Germania, unde un accident suferit de Berg a încheiat prematur parcursul echipajului, rezultatul adăugându-se peste problemele înregistrate în teste, se arată într-un comunicat remis de agenția West Competition Racing Promotion.

Potrivit sursei citate, după o stagiune 2020 aproape fără cusur, Alex Cascatău a început 2021 înconjurat de probleme și de ghinion. Pilotul constănțean a suferit primele probleme încă din ziua de teste care a avut loc la Spa-Francorchamps, în Belgia, cu o săptămână înaintea întrecerilor din Germania. Acolo, în Ardeni, motorul aspirat al Normei care i-a dus către titlu pe Cascatău și Berg a cedat, prototipul de categorie CN fiind parcat după doar câteva tururi de încălzire.
 

Soluţia de avarie

„Pusă într-o situație dificilă, formațiunea Baticonsult Racing a recurs la o soluție de avarie, anume aceea de a închiria o Norma M20 FC identică de la Krafft Racing, echipă angrenată în Belcar, serie care a împărțit weekend-ul de la Hockenheim cu GT & Prototype Challenge, Supercar Challenge și 24H Series. În urma înțelegerii, Berg și Cascatău au revenit în luptă, dar aceasta a fost una inegală, căci rivalii de la Deldiche Racing au adus trei modele echipate cu motorul turbo, mai potrivit la Hockenheim”, se arată în comunicat.
 

Cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere

Prima sesiune de antrenamente libere a pus în evidență setup-ul diferit folosit de piloții echipei Krafft, setup care i-a pus în dificultate atât pe Cascatău, cât și pe Berg. La bordul unei mașini puternic subviratoare, Alex a fost cel mai rapid la capătul sesiunii, cu un 1:42.4, mult sub timpii de 1:44 reușiți de Tom Boonen, Steve van Bellingen și ceilalți piloți rapizi ai Deldiche Racing. „Ierarhia s-a răsturnat, însă, în a doua sesiune de antrenamente libere, când Normele turbo ale Deldiche Racing au început să-și arate întregul potențial. Mașina împărțită de Dejonghe și De Cock a a fost cea mai rapidă, un 1:40.2 fiind de neatins pentru Cascatău, care n-a putut coborî sub 1:40.8. Cu toate acestea, Baticonsult Racing a ocupat poziția a doua în ierarhia CN-urilor, Tom Boonen punând pe tabelă doar un 1:40.9”, potrivit comunicatului.
 

Traficul l-a încurcat de fiecare dată

Înainte de calificări, când, în sfârșit, Cascatău a primit un set de pneuri noi, s-a oficializat abandonul echipajului De Cock / Dejonghe, mașina cedând încă din timpul celei de-a doua sesiuni de antrenamente libere. Problemele acestui echipaj nu i-au împiedicat, însă, pe ceilalți piloți Deldiche să zburde în calificări. „Deși nimeni nu l-a putut surclasa pe Max Aschoff și a sa Ginetta G58 cu motor V8 Corvette, Tom Boonen n-a fost departe, cu un 1:38.7, cu care l-a pus la respect pe coechipierul Van Bellingen, el însuși oprindu-se la 1:39.7. Cascatău a fost al treilea, dar cu un timp chiar mai lent decât etalonul din antrenamentele libere. Un tur în 1:40.9 n-a fost reprezentativ pentru ce putea să facă mașina pe pneuri noi, dar traficul l-a încurcat de fiecare dată pe constănțean, care a ieșit de la boxe abia pe finalul scurtei sesiuni de calificări”, menţionează sursa citată.
 

Luptă preț de câteva tururi cu veteranul Herber

În prima cursă, Norma #614 a Baticonsult Racing a pornit de pe poziția a cincea a clasamentului general, adică alături de Lamborghini-ului lui Bob Herber în linia a treia a grilei. După un start lansat parcurs judicios, Cascatău s-a luptat preț de câteva tururi cu veteranul Herber, care, în cele din urmă, a trebuit să se declare învins. „Întrecerea a continuat în aceeași notă, astfel că Baticonsult Racing ocupa poziția a treia la general, respectiv a doua la categoria CN, pe când se intrase deja în fereastra destinată opririlor la boxe. Strategia echipei s-a bazat pe maximizarea timpului pe care-l poate petrece Cascatău la volan, motiv pentru care Berg a urcat în cockpit abia pe finalul ferestrei de opriri la boxe, ieșind cu puțin peste 25 de minute înainte de finalul cursei de o oră”, conform West Competition Racing Promotion.
 

A percutat zidul de beton din interior la o viteză de circa 160 km/h

Mergând într-un ritm controlat, Berg a bifat tururi în 1:44 - 1:43, ceea ce-l păstra în vecinătatea Normei lui Boonen și Joosen. Totul a fost, însă, în zadar. Ca urmare a unei defecțiuni tehnice, Berg a pierdut controlul mașinii la începutul perioadei de frânare pentru acul de păr Spitzkehre și a percutat zidul de beton din interior, la o viteză de circa 160 km/h. Impactul puternic a trimis mașina în zona de degajare din exteriorul pistei și a declanșat imediat o perioadă de neutralizare. Din fericire, Berg a ieșit singur din mașina, fiind transportat apoi la centrul medical de la fața locului doar ca o măsură preventivă, care face parte din procedura standard în cazul unor accidente la circuit.
 


Deși miraculoasă, reconstrucția nu a adus și rezultate

La finele întrecerii, care a fost câștigată de Tom Boonen, Cascatău și Berg au fost clasați pe poziția a treia, dar rezultatul a fost insuficient pentru a-i consola pe mecanicii echipei Baticonsult Racing, pe care-i aștepta o noapte lungă. Un efort deosebit din partea mecanicilor le-a permis celor de la Krafft să se alinieze pe grilă în dimineața zilei de duminică cu Norma reconstruită din temelii. Deși miraculoasă, reconstrucția nu a adus și rezultate, căci pompa de apă a cedat cu puțin timp înainte de finalul manșei din Belcar, această nouă defecțiune de ordin mecanic punând capăt unui sfârșit de săptămână nefast. Baticonsult Racing nu a mai concurat în a doua cursă de 60 de minute, programată pentru orele amiezii, pe care și-au trecut-o în cont Joosen și van Bellingen pe fondul problemelor avute de Boonen.
 

„Mă bucur că Alain a scăpat cu bine”

Situația dificilă de după prima etapă de la Hockenheim pune sub semnul întrebării participarea lui Alex Cascatău la etapa a doua a GT & Prototype Challenge, căci data întrecerilor de la Spa-Francorchamps este peste doar două săptămâni. Etapa a treia a campionatului va avea loc la Zolder, la mijlocul lunii iulie.


„În primul rând, mă bucur că Alain a scăpat cu bine din acel accident monstruos, care a pus capăt weekend-ului nostru. A fost o perioadă dificilă pentru mine și echipă în ceea ce se dovedește a fi cel mai provocator început de sezon de până acum. Ultimele două săptămâni au fost deosebit de grele din punct de vedere mental, dar sper să revenim cât mai repede pe circuit și să nu ne pierdem șansa de a lupta pentru titlu și în acest an. Cert este că vom aștepta până când vom putea concura cu șasiul propriu, varianta închirierii unei mașini de la o altă echipă nemaifiind momentan o opțiune. La Hockenheim nu am avut materialul de concurs cu care să ne luptăm pentru victorie, dar, chiar și așa, cred că lipsa kilometrilor parcurși în teste și abordarea mai precaută și-a spus cuvântul în cazul meu”, a declarat Alex Cascatău, potrivit comunicatului.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini cu pilotul constănţean. Credit foto: Rob Blank


Citeşte şi:

Debut de sezon
Pilotul constănţean Alex Cascatău, dublă victorie în Campionatul Național de Anduranță

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii