Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:46 20 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un cunoscut artist din Constanţa împlineşte azi 37 de ani

ro

16 Dec, 2013 00:00 1355 Marime text
Mihai Trăistariu s-a născut pe 16 decembrie 1976, la Piatra Neamţ. Locuieşte de mai mulţi ani la Năvodari, unde are câteva afaceri de succes.
 
Provine dintr-o familie de artişti. Tatăl său, Gheorghe Trăistariu, a fost unul din cei mai mari pictori din Piatra Neamţ, iar mama sa, Natalia a studiat medicina şi a cântat în tinereţe. Mihai se apucă astfel de cântat, mai mult din dorinţa de a atinge 5 octave, decât de a urma o carieră din asta. Între anii 1996-1998 el reuşeşte să participe la 18 concursuri naţionale de interpretare muzicală, obţinând de fiecare dată premii, şapte din acestea fiind trofee. În 1998 este remarcat de producătorul Casei de discuri Sony Music - România, cu care semnează un contract pentru 5 ani. Între anii 1996-1998 participă la 18 concursuri naţionale de interpretare, obţinând de fiecare dată un premiu câştigând de 7 ori marele premiu. Din 1998 a cântat în trupa de succes Valahia, după care a început o carieră de solist.

 A obţinut la concursul Eurovision cel mai mare punctaj din istoria României - 172 de puncte. După concursul Eurovision 2006 piesa sa "Tornero" a fost difuzată în peste 30 de ţări din Europa. A câştigat titlul de „Cea mai bună voce din România" în 5 din cei 10 ai carierei sale: în 1999, 2000, 2003, 2004 şi 2007. Are în acest moment semnate contracte cu case de discuri din 15 ţări. Mihai Trăistariu are în palmares, până în acest moment, nu mai puţin de 115 premii. A fost desemnat de 2 ori până acum - „Artistul anului" în România(în 2000 şi 2006). A vândut până acum peste 1.700.000 albume în ţară şi în străinătate. Mihai a absolvit Colegiul Naţional „Petru Rareş" din Piatra Neamţ, secţia matematică-fizică, Facultatea de matematică în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza " din Iaşi şi Facultatea de Actorie, în cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Tr%C4%83istariu

Ti-a placut articolul?

Comentarii