Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Umbrele, regrete, urări şi promisiuni Cum a fost la deschiderea anului universitar de la Ovidius (galerie foto)

ro

01 Oct, 2013 00:00 2781 Marime text
Început de an universitar ploios şi cu vreme rece la Constanţa. Studenţii, în special studentele de la Universitatea Ovidius care au participat, ieri, la deschiderea festivă a anului, au dat hainele de fiţă şi la modă pe cele groase şi au încălţat cizme sau bocanci.

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2013-2014 a avut loc la parterul Facultăţii de Medicină, în prezenţa prorectorului prof. univ. dr. Victor Ploae, a prorectorului prof. univ. dr. ÎPS Teodosie Petrescu, a rectorului onorific Adrian Bavaru, a fostului rector Victor Ciupină, a preşedintelui Senatului, prof. univ. dr. Petre Bordei, a decanilor şi a cadrelor didactice. Din partea Consiliului Judeţean Constanţa la eveniment a fost prezent Cristinel Dragomir. Printre marii absenţi s-a numărat prorectorul prof. univ. dr. Ion Bordeianu, ordonatorul interimar de credite. Potrivit tradiţiei universitate, evenimentul a debutat cu intonarea imnului Gaudeamus igitur, care a fost urmat de o slujbă religioasă, ţinută de un sobor de preoţi. Maestrul de ceremonii a deschiderii anului universitar a fost ÎPS Teodosie, care l-ea transmis „bobocilor” că „viaţa studenţească este frumoasă şi plină de surprize”. „În timpul anilor de studenţie învăţaţi mereu ceva nou.

Să uităm că anul trecut a fost ceva nepotrivit. Ceea ce s-a întâmplat a fost un accident. Nu acesta este statutul Universităţii Ovidius. Avem profesori buni, studenţi care au obţinut premii internaţionale importante. Anul acesta trebuie să fie mai mobilizator pentru noi toţi. Dumnezeu să ne dea pace şi har. Să ne deschidă inima şi sufletul. Să ne ridicăm deasupra lucrurilor mărunte”, a declarat ÎPS Teodosie. Şi rectorul onorific Adrian Bavaru a amintit despre scandalul şpăgii, în care a fost implicată instituţia de învăţământ superior din Constanţa. „Este adevărat că Universitatea a trecut vara trecută prin probleme pe care sunt convins că le va depăşi. Studenţii sunt cei care vor plămădi, peste ani, viaţa din judeţ şi din ţară”, a subliniat profesorul Adrian Bavaru. Şi vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir, le-a urat tuturor un an plin de realizări. „Universitatea Ovidius este cea mai mare realizare a judeţului Constanţa cu care ne mândrim. Vă doresc să ţineţi ştacheta sus. Să avem o universitate pentru studenţi, nu studenţi pentru universitate”, a menţionat Cristinel Dragomir. Preşedintele Senatului, Petre Bordei, a ţinut să le transmită „bobocilor” să rămână în ţară după ce vor termina studiile. „Universitatea Ovidius vă primeşte cu porţile deschise. La ora actuală, avem 20.000 de studenţi foarte buni. La doresc tinerilor din anul I să fie la fel de buni şi, atunci când vor termina studiile, să nu plece în altă ţară. Să rămână aici şi să contribuie la dezvoltarea regiunii şi a ţării”, a precizat prof. univ. dr. Petre Bordei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii