Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:49 24 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SURSE Percheziții la Universitatea Ovidius din Constanța. Este vizată Facultatea de Medicină (VIDEO)

ro

04 Sep, 2026 09:44 5016 Marime text
Dimineață cu emoții la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Constanța au efectuat percheziții în dimineața zilei de vineri, 4 septembrie 2026, la sediul Facultății de Medicină.

Informația a fost confirmată pe surse pentru ZIUA de Constanța. Acțiunea procurorilor anticorupție se află în desfășurare, însă, până la acest moment, detaliile privind motivele verificărilor, calitatea persoanelor vizate sau eventualele fapte cercetate nu au fost făcute publice de către anchetatori.

Conform acelorași surse, ancheta vizează un dosar amplu de corupție privind fraudarea examenelor universitare, fiind puse în executare nu mai puțin de 26 de mandate de percheziție la sediul Facultății de Medicină, precum și la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice. Acuzațiile ar fi de dare și luare de mită.

Facem mențiunea, fără a indica o cauzalitate directă, că în iulie a avut loc sesiunea de vară a admitere la Facultatea de Medicină, iar coincidența zilei este că astăzi avea loc proba de admitere din sesiunea de toamnă pentru specializarea Balneofiziokinetoterapie.

În prezent, conducerea executivă a Facultății de Medicină este asigurată de decanul prof. univ. dr. Doina-Ecaterina Tofolean, alături de o echipă formată din cinci prodecani: conf. univ. dr. Emma Gheorghe (Asigurarea și evaluarea calității), prof. univ. dr. Sanda Jurja (Imagine, comunicare și activitate didactică), ș.l. univ. dr. Loredana Hanzu-Pazara (Cercetare științifică, relații internaționale și studenți străini), conf. univ. dr. Laurențiu-Tony Hangan (Management, dezvoltare academică și probleme ale studenților) și prof. univ. dr. Ariadna-Petronela Fildan (Management, dezvoltare academică și probleme ale rezidenților).

În pofida perchezițiilor, zeci de studenți veniți pentru înscrieri/înmatriculări sau cu situații legate de licență au fost lăsați în cele din urmă să intre în clădire, după ce inițial li se interzisese accesul în săli fără a li se oferi vreo explicație.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce DNA Constanța sau conducerea Universității „Ovidius” vor furniza informații oficiale cu privire la desfășurarea perchezițiilor.






 

Tags: Universitatea Ovidius




Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii