Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră naţională pentru învăţământul liceal Elevii de la „Eminescu" au primit botezul mării pe velier (galerie foto)

ro

22 Oct, 2011 01:00 1775 Marime text
03_yahting5.jpgElevii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" s-au familiarizat cu navigaţia costieră, la bordul goeletei Adornate

Săptămâna trecută, 31 de elevi ai clasei X-a B de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" din Constanţa au efectuat un voiaj de practică şi de familiarizare cu navigaţia costieră la bordul goeletei Adornate, în cadrul Cursului opţional de yahting. Directorul adjunct al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu", prof. antrenor Stelian Marinescu, a declarat că acest curs opţional de yachting constituie o premieră la nivel naţional pentru învăţământul liceal, fiind derulat în cadrul proiectului educaţional „Iniţiere în tehnica sportului cu vele". Proiectul a fost iniţiat în parteneriat cu Clubul Nautic Român, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. „Voiajul cu velierul Adornate a durat trei ore, cu plecarea din Portul Turistic Tomis şi sosirea în Portul Constanţa Sud, timp în care elevii cursanţi au cunoscut principalele instrumente şi regulamente de navigaţie costieră, elementele componente ale velierului, sistemele de propulsie şi arborada. Conform programei de studiu, în următoarele luni, cei care frecventează cursul opţional de yahting vor parcurge modulul teoretic, în cadrul căruia învaţă principalele reguli de navigaţie cu vele, precum şi regulamentele competiţionale şi vor face simulări digitale de navigaţie. Din primăvară, activitatea se va muta la baza nautică a Universităţii Maritime Constanţa, instituţie de învăţământ superior care s-a alăturat acestui proiect cu multă solicitudine şi entuziasm", a mai spus Stelian Marinescu. La 50 de ani de la lansarea la apă, goeleta Adornate este cel mai luxos velier turistic de pe Marea Neagră.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii