Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:28 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politisti sub acoperire, infiltrati intr-o retea de contrabanda cu icoane lipovenesti

ro

15 Jun, 2006 00:00 1060 Marime text

In urma unor informatii specifice, lucratorii Biroului Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Tulcea au reusit sa se infiltreze intr-o retea de contrabanda cu icoane lipovenesti * Ei au depistat-o cu aceasta ocazie pe Liliana Cosmencu, in varsta de 36 de ani, din localitatea Hamcearca, in timp ce incerca sa-i vanda politistului patru odoare sfinte, posibil de patrimoniu, cu suma totala de doua sute de milioane de lei vechi

# Cele patru icoane fusesera furate la inceputul lunii aprilie dintr-o locuinta din municipiul Tulcea * Actiunea a fost o surpriza chiar si pentru politisti, pentru ca intr-o astfel de retea, bine organizata, se intra foarte greu * Politistii spun ca acesta nu este insa singurul caz de furt de icoane lipovenesti, pe teritoriul Dobrogei fiind inregistrate multe asemenea situatii, unele ramase de ani de zile cu autori necunoscutiLucratorii Biroului Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Tulcea au definitivat cercetarile intr-o cauza de furt de icoane lipovenesti din locuinta.Astfel, la data de 4 aprilie anul acesta, o femeie din municipiul Tulcea reclama ca in noaptea precedenta persoane necunoscute au patruns in locuinta sa de pe raza municipiului Tulcea de unde au sustras patru icoane vechi lipovenesti.Potrivit declaratiei comandantului politiei judetene Tulcea, comisarul sef Paul Gabriel Machedon, in urma unor informatii specifice, lucratorii BIC au prins, cum se spune, "un fir" si au constituit o echipa operativa. In felul acesta, au intrat in mijlocul retelei care avea ca obiect contrabanda cu icoane lipovenesti. In urma acestei actiuni a fost depistata marti seara Liliana Cosmencu, in varsta de 36 ani din localitatea Hamcearca, care incerca sa vanda chiar icoanele disparute cu circa doua luni si jumatate in urma si reclamate de proprietar din Tulcea. Actiunea politistilor a fost atat de bine organizata, incat Liliana Cosmencu a incercat sa i le vanda pentru suma de doua sute de milioane de lei chiar politistului sub acoperire.Si aceasta spre surprinderea oamenilor legii deoarece persoanele care se ocupa cu contrabanda de icoane lipovenesti sunt foarte bine organizate, in retele, cu sarcini si atributii foarte clare in acest sens. In prezent, tanara este cercetata sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat.Sarichioi, raiul hotilorAcesta nu este un caz izolat de furturi de icoane vechi, lipovenesti. La finele lunii aprilie, lucratorii Serviciului Investigatii Criminale din cadrul aceluiasi inspectorat au definitivat cercetarile in cinci cauze de furt de icoane lipovenesti din locuinte, autorul fiind Catalin Calin, in varsta de 18 ani, din Sarichioi.Toate faptele au fost inregistrate pe raza localitatii amintite, fiind vizate case nelocuite, unde proprietarii erau plecati pe perioade lungi de timp, sau locuite de persoane in varsta.Majoritatea obiectelor de cult erau susceptibile a face parte din patrimoniul cultural national, prejudiciul fiind recuperat in proportie de 50%.Autorul a fost cercetat fiind suspect de savarsirea altor cinci furturi, dintre care trei din autoturisme si doua din societati comerciale. Toate faptele, zece in total, au fost comise de Catalin Calin, in luna decembrie anul trecut, iar cercetarile continua pentru recuperarea intregului prejudiciu in cauza.In prima parte a lunii septembrie, anul trecut, lucratorii postului de politie din Sarichioi au fost sesizati, de o localnica, in varsta de 74 de ani, despre faptul ca persoane necunoscute i-au furat din casa trei icoane lipovenesti vechi de aproximativ doua sute de ani.Pe parcursul anchetei a aparut si un prim suspect: un minor, nepotul victimei. Acesta, in varsta de 16 ani, a declarat ca a primit un telefon de la un necunoscut, care l-a anuntat ca intr-un lan de porumb din apropierea comunei se afla abandonate cele trei icoane. Politistii s-au deplasat catre locul indicat, unde au gasit obiectele. In urma verificarilor a rezultat faptul ca nepotul batranei, impreuna cu un prieten de-al sau de aceeasi varsta, din localitate, au sustras icoanele pentru a le valorifica pe piata neagra, pentru a obtine bani in vederea achitarii unei datorii. Minorii au recunoscut ca doreau sa le vanda pentru a strange bani si a inapoia o datorie de aproape cinci milioane de lei vechi pe care o aveau la un bar din comuna.Infractori fara frontiereAnul trecut, la mijlocul lunii aprilie, doi brasoveni au intrat in vizorul politistilor, dupa ce au inselat mai multe familii de rusi-lipoveni din zona Deltei Dunarii, pentru a intra in posesia unor obiecte de cult foarte valoroase la un pret ridicol de mic. Cei doi se aflau in zona de frontiera Chilia si au fost depistati avand asupra lor sapte icoane si un crucifix de argint, care pareau foarte vechi. Ei au declarat politistilor de frontiera ca au achizitionat obiectele de cult de la cateva persoane din localitatea Sfistofca din comuna CA Rosetti, insa si-au declinat identitati false. Trebuie spus ca icoanele lipovenesti, vechi de peste o suta de ani, sunt obiecte de cult cu mare cautare, devenind o tinta predilecta a hotilor. Pentru ca nu au scrupule, hotii nu iarta nici casele lipovenilor, nici bisericile de rit vechi.In actiunile lor, infractorii sunt incurajati si de anunturile de mica publicitate aparute in aproape toate ziarele centrale sau locale de genul "Colectionar, cumpar cu plata pe loc icoane lipovenesti, tablouri pictori consacrati, obiecte argint, monede, statuete din bronz, marmura, ceramica antica, obiecte vechi evreiesti, ceasuri vechi elvetiene".In perioada 2002-2005 au fost solutionate, numai in judetul Tulcea, prin identificarea autorilor, 40 de cauze penale cu autori necunoscuti in care au fost cercetati 22 de faptuitori care au savarsit furturi de obiecte de cult din locuinte si unitati bisericesti.Odoare foarte scumpe pe piata neagraPotrivit unor surse din politia tulceana, din practica judiciara a rezultat ca hotii de obiecte de cult actioneaza, in special, in mediul rural, unde nu sunt luate masuri suficiente de prevenire a unor asemenea fapte, cu predilectie din imobile nelocuite ale caror proprietari sunt plecati la munca in strainatate. Desi politia nu dispune de evaluatori de obiecte de cult lipovenesti, surse din institutie spun ca o icoana apartinand acestei etnii difera in functie de vechime, mod de conservare, marime, reprezentare, fiind vandute de regula cu preturi care ajung chiar si la o suta de milioane de lei. Pentru a-si atinge scopul, delincventii nu se dau in laturi de la a strabate intreg judetul, dar sunt atacate preponderent gospodariile locuite de rusii-lipoveni din Carcaliu, Sarichioi, Slava Cercheza, Jurilovca si Mahmudia, care detin astfel de obiecte de cult. Desi politistii spun ca, in urma activitatilor desfasurate, nu au fost identificate pe raza de competenta a judetului Tulcea retele de trecere peste hotare a icoanelor furate, vechi de peste o suta de ani, din datele pe care le detin, acestea ajung de regula in Europa Occidentala, la colectionari, dar si la traficanti si unde preturile acestora se dubleaza, iar in alte cazuri, in functie, asa cum spuneam mai inainte, de vechime, de modul de conservare, marime si reprezentare, preturile chiar se tripleaza. Politistii sustin totusi ca infractorii actioneaza in retele organizate in alte zone geografice care au ca principala sarcina deplasarea cu rapiditate a obiectelor de cult furate si, de aici, vanzarea lor peste hotare. Unul dintre cazurile mai deosebite a fost descoperit anul trecut, la mijlocul lunii mai, de politistii din judetul Tulcea, cand in satul Carcaliu au fost sustrase in miez de noapte, din patru locuinte, patru icoane foarte vechi. La numai doua zile de la furt, anchetatorii l-au depistat pe Ionel Moldovschi, care este un client mai vechi al Politiei. Infractorul a fost prins inainte de a apuca sa valorifice odoarele sfinte, pe care ar fi trebuit sa le transfere unor membri ai retelei din care facea parte si actionau in Capitala. Este de notorietate furtul de la manastirea Uspenia, de la Slava Rusa, unde se afla sediul mondial al Episcopiei Slave a rusilor-lipoveni de peste tot, condusa de Arhiepiscopul Flavian. In anul 1991, de aici, din biserica mica, unde se tin slujbele iarna, au disparut 16 icoane si o Evanghelie, care nu au mai fost gasite niciodata. Ancheta politiei a aratat ca hotii erau oameni din sat, care au vandut icoanele mai departe, noii cumparatori au facut la fel, pana li s-a pierdut urma.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii