Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:43 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire emoţionantă la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ Somităţile promoţiei 1954 au strigat catalogul şi au depănat amintiri (galerie foto)

ro

23 Jun, 2014 00:00 9492 Marime text
Emoţii, lacrimi şi multă bucurie pe chipurile foştilor elevi ai Liceului „Mircea cel Bătrân“ prezenţi la reîntâlnirea după 60 de ani de la ieşirea de pe băncile şcolii, pentru a-şi aminti momentele frumoase petrecute împreună.

Sâmbătă, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ a avut loc un eveniment special: promoţia 1954 s-a reunit după 60 de ani. Foştii colegi au depănat amintiri, dar au ţinut şi un moment de reculegere pentru profesorii şi colegii care nu mai sunt. Absolvenţii din anul 1954, astăzi trecuţi de 70 de ani, şi-au amintit cu plăcere, emoţie şi cu melancolie momentele petrecute în patru dintre cei mai frumoşi ani ai vieţii, pe băncile liceului. Totodată, reîntâlnirea a fost un bun prilej pentru fiecare de a vorbi despre succesele profesionale şi personale. „Vă felicit pentru realizările dumneavoastră în cei 60 de ani de când aţi terminat liceul. Din păcate, nu am avut privilegiul de a vă fi profesor, deoarece ne desparte o generaţie. Acum vă vorbesc eu, de la catedră, dar sunt convins că vă amintiţi cu toţii de cei care v-au fost dascăli. Printre cei prezenţi, se află somităţi din domeniul ştiinţei, al literaturii, al artei, al învăţământului. Aţi devenit savanţi, scriitori, ingineri, conducători de universităţi, academicieni, medici“, a spus directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“, Vasile Nicoară.

Momente pline de nostalgie

Cinci clase au absolvit la acea vreme Liceul „Mircea cel Bătrân“. „Trei au terminat 11 ani de liceu, iar două, zece ani, după model sovietic“, ne-a povestit prof. univ. dr. Adrian Bavaru, unul dintre absolvenţii promoţiei 1954. El ne-a destăinuit că întâlnirea a început la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, acolo unde se desfăşurau orele. „La acea vreme, Liceul «Mircea cel Bătrân» era ocupat de Comandamentul Armatei Ruse. În aceste condiţii, noi, băieţii de la «Mircea cel Bătrân», învăţam după-amiază în sălile de clasă de la Liceul «Ana Ipătescu» (n.r. actualul Colegiu «Mihai Eminescu»), pe atunci liceu de fete. Pentru a comunica, le lăsam fetelor bileţele în bănci“, îşi aminteşte prof. Adrian Bavaru. Cât despre foştii profesori, acesta îi menţionează pe fostul director Ion Zaharia şi pe dirigintele clasei, profesorul de limba română Petre Caragea.
Printre cei care fac parte din promoţia 1954 a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ se numără: Adrian Bavaru - membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, rector onorific al Universităţii „Ovidius“ şi consul onorific al Italiei, Viorel Tode, medic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Marian Traian Gomoiu, biolog și oceanograf român, membru corespondent al Academiei Române, şeful de promoţie - profesorul Mircea Doicescu, care a predat chimia, timp de patru decenii, la Colegiul „Mircea cel Bătrân“, şi scriitorul Petre Covacef.

Au absolvit clasele a X-a A şi a X-a B: Ion Baschinos, Adrian Bavaru, Emil Bejan, Constantin Carabaş, Nicolae  Codreanu, Petre Comăniţă (fost antrenor la FC Farul), Gheorghe Costache, Mircea Ioan, Paul Ionescu, Dumitru Miroşanu, Ion Paulic, Corneliu Simion, Traian Teodoru, Viorel Tode (profesor universitar, doctor), Traian Bajdechi, Vasile Băgăceanu, Constantin Boşman, Leontin Ciortan, Vasile Dimaca (expert contabil), Nicolae Dimcică, Ion Ivanciu, Aurel Manda, Gheorghe Panasian, Grigore Roşca, Gabriel Sarivan.

Moment de reculegere pentru colegii trecuţi în eternitate

Cei prezenţi la reuniune nu i-au uitat pe foştii colegi de liceu care au trecut în nefiinţă: Gheorghe Bucur, Liviu Cioflec, Ion Coicea, Victor Constantin, Romeo Dumitrescu, Tudor Ghergic, Nicolae Gheorghiu, Timur Husein, Melincovici Lucian, Ion Mitran, Tiberiu Munteanu, Midat Ramazan, Nicolae Rusali, Genghiz Salim, Vasile Sava, Mircea Ştefănică, Constantin Trandafir, Valeriu Voicea, Alexandru Dumitru Zama, Constantin Andreuţă, Corneliu Babu, Tiberiu Bratosin, Paul Mircea Buhoci, Aurel Cloşcă, Paraschiv Cristea, Valeriu Cuşnerencu, Stere Dante, Pompiliu Dimancea, Anton Grosu, Nicolae Ionescu, Herşcu Lupu, Crişan Muntenescu, Dumitru Păcuraru, Eugen Pârvu, Nicolae Piperiu, Jan Lucian Tichescu, Florian Vasiliu, Alexandru Visarion.

Recunoştinţă pentru foştii profesori

Cei care le-au călăuzit paşii absolvenţilor promoţiei 1954 au fost profesorii: Ion Zaharia (director, profesor de matematică şi de astronomie), Maria Bacalu (limba rusă), Severino Bavaro (ştiinţele naturii), Petre Caragea (limba română), Ion Ciocan (educaţie fizică), Nicolae Dragu (ştiinţe fizico-chimice), Elena Fusu (psihologie), Nicolae Luscan (muzică), Ghoerghe Mugioiu (limba franceză), Cornelia Profiriu (matematică), Enache Puiu (limba română), Nicolae Rădulescu (desen), Grigore Sălceanu (limba franceză), Teodor Spânu (educaţie fizică), Constantin Suceveanu (istorie), Petre Teodorescu (geografie), Pretor Udrescu (ştiinţele naturii), Elisabeta Vasilescu (chimie), Ion Vodă (matematică).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii