Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:19 21 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

YouTube Premium se scumpește din septembrie. Cât vor plăti românii pentru abonamente

ro

21 Aug, 2026 17:35 193 Marime text
sursa foto: Freepick.com Cei care doresc să nu mai vadă reclame pe YouTube trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar. Google a anunţat printr-un mesaj trimis utilizatorilor că preţul abonamentului pentru YouTube Premium va creşte din luna septembrie.

 

Cât costă noul abonament

Abonamentul „Individual”, care costa de 29 de lei, va crește din luna septembrie la 32 de lei. Cel „Family” va creşte de la 55 de lei la 62 de lei pe lună. Compania susține că această majorare se face pentru a continua dezvoltarea serviciului şi de a susţine creatorii şi artiştii care publică pe platformă.

Ce oferă YouTube Premium

Cei care au abonament YouTube Premium au acces la videoclipuri fără reclame. Pot să descarce materiale pentru vizionare offline şi redare în fundal. Abonamentul include şi acces la YouTube Music, unde utilizatorii pot asculta peste 300 de milioane de melodii.

Ultima scumpire la YouTube a fost în noiembrie 2024. Atunci, abonamentul individual a crescut de la 26 la 29 de lei, cel Family, de la 39 de lei la 55 de lei, iar Student de la 15 lei la 18 lei, scrie stiripesurse.ro. 

„Vă mulţumim că sunteţi abonat(ă) YouTube Premium. Sperăm că dumneavoastră şi până la 5 membri ai gospodăriei vă bucuraţi de beneficiile YouTube Premium, inclusiv videoclipuri fără reclame şi posibilitatea de a le descărca, redare în fundal şi acces neîntrerupt la peste 300 de milioane de melodii în aplicaţia YouTube Music, inclusiv melodii oficiale, remixuri, interpretări live şi coveruri.


Pentru a continua să oferim servicii şi funcţii de calitate, majorăm preţul abonamentului dumneavoastră de la 55,00 lei/lună la 62,00 lei/lună.

Nu luăm cu uşurinţă astfel de decizii, iar această actualizare ne va permite să continuăm să îmbunătăţim serviciul Premium şi să sprijinim creatorii şi artiştii pe care îi urmăriţi pe YouTube.”, este anunțul făcut.

Ti-a placut articolul?

Comentarii