Cinematografele dispărute ale Constanței FOTO. Dacia, povestea unui cinema și a unei generații pentru care tradiția filmelor proiectate pe marele ecran era puternică

A fost o vreme când filmul nu se derula pe ecranul unui telefon inteligent și nici nu venea la pachet cu notificări care să întrerupă magia. Erau anii în care filmul însemna ieșire în oraș, ritual de weekend, iar mirosul de popcorn modern nu reușise încă să sufoce parfumul greu al cortinei din pluș vișiniu.

Pentru Constanța de altădată, rețeaua de cinematografe făcea parte din pulsul cotidian, iar sălile de cartier, precum Dacia, erau adevărate insule de evadare culturală.
 
Edificarea și extinderea cartierelor Constanței, în anii '70
 
Cinematograful Dacia a fost construit în 1978,  pe una din arterele importante ale orașului, bulevardul Tomis nr. 235, în zona intersecției cu Bulevardul Lăpușneanu.

Suprafaţa sălii era de 1.165 mp.


Cinematograful Dacia a fost construit ca parte din planul de dezvoltare urbană a noului cartier Tomis Nord. Acesta a fost conceput pentru a aduce cultura mai aproape de marile ansambluri de locuințe construite în partea de nord a municipiului.
 
Conceput ca o sală clasică cu proiecție pe peliculă de 35 mm, spațiul dispunea de sute de locuri pe scaune rabatabile din lemn. Era dotat cu echipamente specifice epocii socialiste și deservea zilnic mii de locuitori din zonă.
 
Dar locul avea o istorie mai veche decât cinematograful.






 
Înainte ca aici să se ridice sala de cinema, zona făcea parte dintr-un peisaj urban cu totul diferit. O cercetare publicată în Analele Dobrogei amintește că, în perioada interbelică, în apropierea actualului cinematograf Dacia se afla o haltă a vechii linii ferate care lega Constanța de Mamaia.





Era zona Anadolchioi, iar trenul trecea pe aici într-o Constanță în care orașul și împrejurimile sale încă își căutau forma modernă.
 
Perioada de glorie de până în 1990

Cinematograful a funcționat la capacitate maximă timp de două decenii. Era locul consacrat pentru premierele românești și producțiile străine aprobate de cenzură.
 
Amplasat într-o zonă extrem de circulată, cinematograful Dacia nu avea opulența sălii Republica (devenită ulterior Centrul Cultural „Jean Constantin”), dar avea un farmec inegalabil de cartier. Era spațiul democratizării filmului. Acolo, pe scaunele specifice epocii, constănțenii au trăit primele emoții din fața marelui ecran, însoțite de zumzetul discret al aparatului de proiecție ce își croia fasciculul de lumină prin aerul sălii.

Documentele despre cinematografele administrate de Româniafilm consemnează pentru Dacia adresa de pe bulevardul Tomis nr. 235 și o suprafață construită de aproximativ 1.165 de metri pătrați. Sala avea 650 de locuri, conform inventarelor oficiale ale sălilor cinematografice din România.

Clădirea avea sala principală și spațiile auxiliare specifice unui cinematograf: foaier, cabine tehnice, cameră de proiecție etc.

Afluirea spre stradă a spectatorilor la ieşirea din sală se făcea prin cele două tuneluri cu deschidere spre Bulevardul Lăpuşneanu.





Cinematograful a devenit un reper pentru cartierele din partea de nord a Constanței. În jurul lui s-a dezvoltat ulterior ansamblul de blocuri, astfel încât clădirea a ajuns practic înconjurată de construcții.





Cinematograful era unul dintre puținele spații în care sute de oameni necunoscuți intrau într-o încăpere și, pentru câteva ore, aveau aceeași emoție. Râdeau în același timp. Tăceau în același timp. Se speriau în același timp. Uneori aplaudau.

Însă tocmai aceste lucruri creau un sentiment de apartenență, de comunitate vie, activă.

În prezent, avem infinit mai multe filme, dar infinit mai puține asemenea experiențe comune.
 
Declinul postsocialist

Scăderea dramatică a spectatorilor, concurența televiziunilor cablate și lipsa investițiilor în încălzire sau aparatură modernă au dus la un declin accentuat în anii '90 și 2000.

După 1989, cinematograful a rămas în circuitul RADEF/Regia RomâniaFilm, asemenea celorlalte cinematografe de stat.

Declinul a fost treptat. Constanța avea încă o tradiție cinematografică puternică, dar apariția televiziunii prin cablu, a casetelor video și apoi a DVD-urilor a schimbat radical situația cinematografelor clasice.

În același timp, clădirile au început să fie din ce în ce mai greu de întreținut.

Momentul decisiv a fost în anul 2005. Din anul acesta nu se mai prezintă filme.
 
În prezent sala nu mai funcţionează ca cinematograf. Numele  Dacia s-a păstrat doar pentru staţia RATC și în memoria colectivă a constănțenilor, ca denumire a intersecției.
 
Spre deosebire de destinul trist al altor cinematografe care au fost demolate, clădirea fostului cinematograf încă există. Ea continuă să existe până în prezent, fiind reutilizată/compartimentată pentru alte funcțiuni, în scopuri exclusiv comerciale (magazine).
 
 



 
 Citește și
Cinematografele dispărute ale Constanței Grădina de vară Victoria. Astăzi au rămas doar fotografiile și amintirile (FOTO)