Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:17 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorul CNE Cernavodă, Ionel Bucur „Centrala are instalaţii robuste, personal bine pregătit şi rezultate bune la evaluări" (galerie foto)

ro

24 Mar, 2011 02:26 4517 Marime text
cap_5.jpgCNE Cernavodă este capabilă să răspundă unor evenimente externe de genul celor din Japonia

Conducerea Societăţii Naţionale Nuclearelectrica urmăreşte evoluţia Centralei Nuclearelectrice de la Fukushima Daiichi din Japonia şi, pentru a spulbera toate îndoielile potrivit cărora Centrala Nuclearelectrică (CNE) Cernavodă nu ar face faţă unui dezastru similar, a organizat ieri o conferinţă de presă.

Directorul Centralei Nuclearelectrice Cernavodă, Ionel Bucur, a declarat că centrala este capabilă să răspundă unor evenimente externe de genul celor din Japonia. „Aici nu se pune problema de tsunami, ci doar de inundaţii. De altfel, centrala se află la 60 km de oraşul Constanţa şi la o înălţime de 15 metri faţă de nivelul mării. Nu trebuie să ne îngrijorăm că la Cernavodă avem probleme de securitate nucleară, nu sunt probleme în această privinţă. Centrala este între primele de tip CANDU din lume. Are instalaţii robuste, personal bine pregătit şi rezultate bune la evaluări", a afirmat Bucur, în cadrul conferinţei de presă. Potrivit directorului de centrală din cadrul CNE Cernavodă, Marian Şerban, industria nucleară din întreaga lume va deveni şi mai sigură după evenimentul din Japonia. „S-a vorbit atât de mult în ultima vreme, încât parcă toate instituţiile statului sunt reprezentate de centrala de la Cernavodă. Centrala noastră se află între primele centrale nucleare din lume, din cele peste 400 reactoare funcţionale în prezent. Avem ceva de învăţat de la Fukushima. Este al treilea eveniment major de acest tip. Industria nucleara va deveni şi mai sigură după acest eveniment", a subliniat Marian Şerban, directorul de centrală din cadrul CNE Cernavodă. În ceea ce priveşte procedura de achiziţie a amortizorilor de şoc de tip NF1, directorul Centralei Nuclearelectrice Cernavodă, Ionel Bucur, a menţionat ca aceasta s-a făcut în condiţii legale, confirmate de autorităţile competente. CNE Cernavodă, singura centrală de acest fel din România, este administrată de compania Nuclearelectrica, al cărei acţionar majoritar este statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Unitatea 1 de la Cernavodă a intrat în exploatare comercială în decembrie 1996, iar Unitatea 2 în septembrie 2007.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un cetatean 24 Mar, 2011 09:33 AR TREBUI DEMARATA SI O AMPLA ACTIUNE DE IMPADURIRE A ZONEI CERNAVODA !!! PADUREA POATE ACTIONA CA UN SCUT NATURAL IMPOTRIVA RADIATIILOR !!! CEEA CE ESTE IMPADURIT ACUM LA CERNAVODA, ESTE MULT PREA PUTIN PENTRU SANATATEA NOASTRA, A TUTUROR !!!